În premieră pentru Consiliul Judeţean Giurgiu, miercuri 5 octombrie, Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean, invită elevii giurgiuveni să viziteze sediul instituţiei.
Este o zi a „Porţilor deschise”, în care preşedintele Consiliului Judeţean urmează să se întâlnească cu tinerii din Giurgiu:
„Participarea Consiliului Judeţean, pentru prima dată, la Ziua Mondială a Educaţiei, îşi propune să transmită un mesaj foarte clar tuturor elevilor, profesorilor şi părinţilor, acela al ideii de deschidere şi de transparentă, al dorinţei noastre de a colabora şi de a fi parteneri în acest ambiţios demers în care suntem implicaţi zi de zi şi care îşi propune dezvoltarea continuă a judeţului, în multiple planuri, în beneficiul nostru comun, al tuturor giurgiuvenilor, indiferent de generaţia căreia îi aparţinem, persoane aflate la vârsta maturităţii sau copii care se pregătesc să ne urmeze paşii.
Elevii vor fi încurajaţi să stea pe scaunele consilierilor judeţeni, inclusiv pe al Preşedintelui, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, având ocazia să fie pentru o zi consilieri județeni, să formuleze proiecte de hotărâri și să exerseze votul electronic. Consiliul Judeţean Giurgiu va avea porțile deschise începând cu ora 9.00, până la ora 15.00 şi voi avea plăcerea să vă întâmpin pe toţi, personal!”
Post your comments