SURDULEASA Florentin – primar comuna Greaca. Candidat PSD, pentru alegerile din 5 iunie, 2016
Pe perioada mandatului 2012-2016 am realizat următoarele:
1.Înfiinţarea unei Subunităţi de Pompieri în comuna Greaca, pentru deservirea populaţiei din comuna Greaca şi localităţile învecinate.
2.Înfiinţarea Serviciului de Gospodărire comunală SC Gospodarul Comunal Greaca SRL
3.Amenajarea rustică a izvorului Greaca-Valea Fântânii.
4.Amenajarea trotuarelor pietonale în satul Greaca.
5.Asfaltarea a 10,43 km de străzi comunale în satul Greaca.
6.Amenajarea pieţei comunale în satul Greaca.
7.Ranforsare DC 89 Greaca – Puţu-Greci.
8.Înfiinţarea Serviciului de salubrizare SC ECO Greaca SRL.
9.Amenajarea staţiilor de autobuz în satele Greaca, Zboiu şi Puţu-Greci.
10.Construcţia gardului la grădiniţa de copii Greaca.
11.Înfiinţarea unei Substaţii SMURD pentru intervenţii în localitatea Greaca şi satele învecinate.
12.Achiziţionarea şi plantarea de arbori ornamentali de-a lungul DN 41 în satul Greaca.
13.Pietruirea drumurilor comunale în satele Zboiu, Greaca şi Puţu-Greci.
14.Achiziţionarea unor utilaje precum: autogunoieră, tractor 100 cp cu lama deszăpezire, două tractoare U650 cu remorcă, autovidanjă, macara, un camion şi o autospeciala şi a unui microbuz şcolar nou marca Opel Cibro.
15.Reabilitarea clădirii unde îşi desfăşoară activitatea grădiniţa de copii Greaca.
16.Întocmirea Planului Urbanistic General (PUG) pentru zona industrială, zona rezidenţială, zona turistică.
Pentru perioada 2016-2020 mi-am propus următoarele proiecte:
1.Lucrări de reabilitare şi modernizare la Şcoala gimnaziala nr.1 Greaca.
2.Asfaltarea în continuare a străzilor din comuna Greaca – 8.50 km.
3.Reabilitarea termică şi mansardarea sediului primăriei comunei Greaca.
4.Reabilitarea clădirii dispensarului comunal Greaca.
5.Implementarea proiectului integrat România–Bulgaria “Dezvoltarea şi promovarea infrastructurii şi activităţilor eco-turistice în zona transfrontalieră Greaca-Brislean”, având următoarele obiective:
a.Modernizarea Drumului Comunal DC 89 Greaca – Puțu-Greci – acces către situl natural: Zboiu–Magura Zboiului, parte din Parcul Naţional Comana cu o lungime de 4,35 km;
b.Înfiinţarea şi introducerea în circuitul turistic a pistei de ciclo-turism Zboiu – Puțu-Greci – Greaca – limită comuna Hotarele şi limită comuna Prundu cu lungimea de 16,384 km şi a amenajărilor specifice de pe malul lacului Zboiu – Puțu-Greci constând în 5 puncte de observaţie (belvedere).
c.Dezvoltarea în comun a turismului în zonă prin realizarea unui complex cu: pensiune, bazin de înot, teren de sport de ecoturism şi promovarea obiectivelor istorice atestate existente în zonă.
6.Înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă şi a reţelei de canalizare, cu staţie de epurare în comuna Greaca.
7.Realizarea sistemului de supraveghere video în satele Greaca, Zboiu şi Puțu-Greci.
8.Implementarea proiectului, în parteneriat cu Bulgaria şi Consiliul Judeţean Giurgiu, “VOLUNTEER/DOBROVOLETZ”, având ca scop principal procurarea de maşini şi echipamente necesare în situaţii de urgenţă (vehicul teren, lama de zăpadă pentru ATV, tractor cu lama pentru zăpadă, vidanjă, autobasculantă).
9.Implementarea proiectului, în parteneriat cu Bulgaria, “Redefinirea vulnerabilităţii sociale printr-un pilot transfrontalier de gestionare a serviciilor sociale publice”.
10.Implementarea proiectului, în parteneriat cu Bulgaria, “O nouă abordare a managementului serviciilor publice în viziunea transfrontalieră – model participativ de luare a deciziilor”, având ca scop principal reabilitarea, modernizarea şi extinderea sediului primăriei Greaca.
Post your comments