În anul 2014, primăriei oraşului Mihăileşti îi este aprobată, prin ordonanţa 28/2013, o finanţare din partea Ministerului Dezvoltării de aproximativ 1 milion de euro, pentru proiectul „Reabilitare străzi în satul Novaci, oraşul Mihăileşti”.
În data de 8 octombrie 2014, autoritatea contractantă, primăria oraşului Mihăileşti, a publicat pe SEAP invitaţia de participare, precum şi documentaţia de atribuire aferentă.
La această licitaţie participă două firme: SC. Gecor SRL şi SC.Viacor Engineering SRL.
Sursa noastră ne-a dezvăluit modul în care s-a desfăşurat această licitaţie şi cum conducerea primăriei Mihăileşti a încălcat prevederile legale pentru ca firma Gecor să câştige acest contract:
„Dacă DNA-ul şi Curtea de Conturi se sesizează în acest caz, atât autoritatea contractantă cât şi firma câştigătoare vor da cu subsemnatul. Este un caz grav de deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi licitaţie trucată. Finanţarea a fost obţinută în baza unui proiect tehnic, care ulterior a fost modificat pentru a fi favorizată firma Gecor”.
Perma- Zyme şi Terra-Zyme blochează licitaţia de la Mihăileşti
Cu toate că nu îndeplinea mai multe condiţii din caietul de sarcini, în data de 27 octombrie 2014 firma Gecor este anunţată drept câştigătoare a licitaţiei.
SC.Viacor Engineering SRL depune o contestaţie la Consiliul naţional de soluţionare a contestaţiilor în care încercă să demonstreze că licitaţia a fost câştigată ilegal de către firma Gecor.
În contestaţie se arată printre altele:
„Firma Gecor nu îndeplineşte cerinţele minime privind experienta similară, formulată în fişa de date, la cap. III.2.3. A, capacitatea tehnică şi/sau profesională:” Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii 5 ani a executat lucrări similare celor care fac obiectul contractului pe o lungime minimă de cel puţin 4,5 km, la nivelul a cel puţin un contract, maxim două”, cerinţa completată prin adresa de clarificări nr.13.260/16.10. 2014, care precizează:” Nu sunt acceptate contracte care nu includ lucrări similare celor care fac obiectul contractului”.
Despre ce este vorba: în proiectul tehnic, pe baza căruia Ministerul Dezvoltării a aprobat finanţarea pentru obiectivul „Reabilitare străzi în satul Novaci, oraşul Mihăileşti”, se prevede folosirea unei enzime de stabilizare a drumului.
În România, sunt folosite două astfel de produse (Perma- Zyme -distribuită de către firmă HTY Internaţional şi TerraZyme, produsă de către compania Nature Plus).
Avantajele acestei tehnologiei sunt modul rapid de aplicare a soluţiei, circa un kilometru pe zi, garanţie de cinci ani în cadrul unui contract cu întreţinere ulterioară, iar drumul poate fi practicabil fără obligativitatea de a aplica o îmbrăcăminte asfaltică.
Doar trei firme din ţară au folosit această tehnologie, una dintre ele este Viacor.
Pentru a dovedi că are experienţa similară solicitată, firma Gecor prezintă două contracte:
Contractul 102/03.06. 2011 având ca obiect „Modernizare drumuri de interes local, reabilitare cămin cultural şi înfiinţare after school, în comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa şi
contractul nr.1580/10.10.2011, având ca obiect ” Construirea drumurilor de acces, poduri şi podeţe, drumuri agricole de exploataţie în comuna Gostinu, judeţul Giurgiu „.
Consiliul naţional de soluţionare a contestaţiilor consideră că cele două contracte nu pot constitui dovada unor lucrări similare şi respinge clarificările depuse de către firma Gecor.
Aceasta este una dintre multe nereguli constatate de către CNSC, care consideră că „autoritatea contractantă nu a dat dovadă de rol activ şi nu a realizat o evaluare temeinică a ofertelor”, fapt pentru care dispune anularea procedurii de licitaţie.
Pentru că Gecor-ul nu a câştigat licitaţia, finanţarea proiectului „dispare”
Acum începe partea interesantă a cazului. În data de 06.01. 2015, primăria Mihăileşti, sub semnătura primarului Mihai Dobre, trimite o adresă către firmă Viacor în care recunoaşte că oferta acesteia a fost admisibilă, dar comisia de evaluare a hotărât anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, justificând lipsa fondurilor necesare.
Sursa noastră ne dezvălui cum acest lucru a fost posibil:
„Realizând că firma Gecor nu poate câştiga acest contract, în preajma sărbătorilor de iarnă, Consiliul judeţean, sub semnătură unuia dintre vicepreşedinţi, a trimis o adresă către primăria Mihăileşti prin care se spune că nu mai sunt fondurile necesare pentru această lucrare.
Fără niciun fel de legătură, deoarece Consiliul judeţean nu era cel care finanţa aceasta investiţie”.
Surpriză: Fix peste 9 luni, banii „dispăruţi” reapar!
Peste un an, mai concret în dată de 15.09. 2015, apar banii dispăruţi în urmă cu 9 luni. Procedura de licitaţie este reluată şi proiectul tehnic modificat. Participa o singură firmă, care bineînţeles şi câştigă licitaţia. Numele firmei? Nu este nicio surpriză: Gecor.
Acum, locuitorii din Novaci pot jura că străzile lor erau asfaltate încă din din anul 2014, iar toată acest joc de-a ” alba-neagră ” cu licitaţia a fost făcut doar pentru a trimite către Gecor banii pentru o lucrare realizată fără nicio bază legală. Cine este acestă sursă şi rolul ei le aflaţi într-un material viitor. De asemenea, o să să-l cunoaşteţi pe Bocioanca Traian şi firma BT Construct, cea care câştigă majoritatea licitaţiilor din Mihăileşti.
Va urma
Post your comments