Joi, 10 martie, ora 15.15, Consiliul judeţean Giurgiu: Vasile Mustăţea, Alexandru Vladu, Costel Basangiac, Toma Petcu, Ionel Muscalu, Ovidiu Andrei aşteaptă în holul consiliului „marele eveniment”, vizita lui Calin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin şi Daniel Chiţoiu.
Sunt zâmbitori. Costum, cravata, tunsoare proaspătă, parfum fin, o urmă de încordare se face totuşi simţită.
Ora 15:30, sunt anunţaţi că preşedintele Senatului se aproprie de sediul Consiliului judeţean. Coboară în grabă. Oaspeţii nu se lasă prea mult aşteptaţi, reîntâlnirea este una fără prea mult protocol. Majoritatea dintre cei prezenţi se cunosc demult, Giurgiu fiind unul dintre judeţele ajutate cel mai mult de fostul guvern Tăriceanu.
Se retrag în mica sală de şedinţe, de lângă biroul preşedintelui. Reprezentanţii presei au la dispoziţie câteva minute, pentru fotografii. Calin Popescu Tariceanu este pus pe glume:” Soţia m-a pus la cura de slăbire. Eu aştept ca ea să adoarmă şi apoi atac frigiderul”.
Ora 16:30, sediul ALDE din centrul oraşului, conferinţă de presă cu „spectatori” (un gen, care doar în Giurgiu, probabil, se mai practică) Emoţii, multe emoţii.
Vasile Mustăţea, preşedintele Consiliului judeţean, explica motivele pentru care a decis să părăsească PNL-ul pentru ALDE: „Astăzi am luat hotărârea să devin membru ALDE. Este cunoscută situaţia mea, nu mai eram membru în PNL la Giurgiu, în schimb eram vicepreşedinte la nivel naţional. La Bucureşti, nimeni nu isi dorea să mă excludă. De trei luni, am depus un memoriu prin care am solicitat să vină o comisie de la Bucureşti ca să vadă ce se întâmplă la Giurgiu. Mi s-a promis, că va veni o comisie până în 10 ianuarie şi de atunci se tergiversează în fiecare zi. Astfel, am hotărât să plec acolo unde sunt dorit. Şi mă simt extraordinar de bine. La ALDE sunt mulţi dintre colegii din PNL.”
Ziua de joi, 10 martie, este momentul din care Alexandru Vladu a devenit, oficial, candidatul ALDE pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu:
„Am ales să intru în acest partid, în primul rând, pentru că sunt un fan al preşedintelui Tăriceanu şi sunt un fan al fostului prim ministrului Tăriceanu. Săptămâna trecută, am fost executat în direct. Vreau să notaţi cu toţii, nu este o execuţie a PSD, este o execuţie a unui om. Tot respectul pentru foarte mulţi oameni din PSD cu care am lucrat şi pe care îi admir. Este execuţia unui om care a văzut că trece un glonţ pe la urechile lui şi nu a acceptat lucrul acesta. Viaţa merge mai departe. Sunt sigur că, peste trei luni, mă voi întoarce în primărie, în calitate de primar. Viitorul primar al municipiului Giurgiu va fi Alexandru Vladu. Unitatea de măsură a primarului Vladu urmează să fie Km de stradă asfaltată. Asta îşi doresc giurgiuvenii.”
Vizita conducerii ALDE Giurgiu s-a încheiat la Casa Armatei ,unde a avut loc o întâlnire cu membrii de partid. Principalul mesaj lansat: „ALDE este a doua forţă politică din judeţul Giurgiu şi partidul care duce mai departe tradiţia liberală din acest judeţ.”
Post your comments