Mai sunt aproximativ 4 luni până la alegerile locale, din data de 5 iunie 2016. Pentru o mai bună cunoaştere a candidaţilor, pentru ca cetăţeanul să poată vota în cunoştinţă de cauză, www. giurgiupesurse.ro lansează începând de astăzi campania de informare: „Tu ştii cine vrea să-ţi fie primar?”, în cadrul căreia vor fi prezentaţi candidaţii la alegerile locale din acest an.
Cu o populaţie de doar 3000 de locuitori, comuna Daia nu a reprezentat o miză importantă pentru partidele politice, în strategia alegerilor locale şi parlamentare.
Tocmai de aceea, localitatea a fost ocolită de investiţii serioase de la bugetul de stat.
Comuna a ieşit însă în evidenţă la toate alegerile prin încrâncenarea dintre candidaţi. De asemenea, trebuie remarcat faptul că foştii primari, care nu au reuşit să mai câştige un nou mandat, nu au depus armele, participând la noile alegeri.
În raport invers proporţional cu gradul de dezvoltarea a localităţii şi pentru alegerile din această vară pentru postul de primar al comunei Daia se anunţă o afluenţă de candidaţi.
Primul pe listă este primarul în exerciţiu, Vasile Barbu. A reuşit să se facă remarcat doar prin faptul că a fost singurul dintre primarii aleşi pe listele PDL, la alegerile din 2012, care nu a părăsit partidul. Dar nici nu a făcut ceva pentru comuna pe care o conduce. Colegii primari din judeţ l-au poreclit „Vali – care doarme în primărie”, tocmai pentru neimplicarea în problemele administrative şi izolarea politică.
Doi vechi rivali, Mareş Florea şi Ionel Moroaca, se vor regăsi la alegeri pe buletinul de vot pentru primăria Daia. Ambii au mai îndeplinit funcţia de primar şi au numeroase poliţe să-şi plătească.
În anul 2008, Mareş Florea l-a acuzat pe Moroaca, primar în funcţie, de complicitate la vânzarea unui copil din comună către romii din Sintesti. Acesta nu este singurul dosar în care a fost implicat Moroaca: a mai fost cercetat pentru un proiect privind modernizarea drumurilor din localitate, precum şi în delapidarea, de către angajaţi, a unei importante sume de bani în perioada în care a fost primar.
Pe lista de potenţiali candidaţi, se afla şi poştăriţa din localitate, Sima Anisoara.
Administratorii unor societăţi comerciale, cu activitate în domeniul agricol, intenţionează să intre şi ei în cursa electorală. Este vorba despre Ion Tănase, Ştefan Ghidănac şi Dumitru Ghidănac.
Adunând, sunt 7 potenţiali candidaţi pentru funcţia de primar al comunei Daia, până în prezent.
Post your comments