În timp ce românii erau în stradă pentru a-şi plânge morţii, aprindeau o lumânare şi cereau depolitizare actului administrativ, liberalii giurgiuveni îşi făcea calcule electorale şi căutau politic soluţii pentru revenirea preşedintelui Dumitru Beianu la conducerea Adi -urilor, apă canal şi deşeuri ecologice.
Confirmare vine din partea unui consilier judeţean şi membru al Biroului Permanent Judeţean. Este vorba despre Mihnea Boerescu, care pe pagina sa de socializare de pe facebook, recunoaşte că funcţiile administrative sunt împărţite politic:
„În cadrul acelei şedinţe a BPJ au fost propuneri că pe fondul RISCULUI perspectivei blocării proiectelor pe de o parte şi pe fondul neacceptării demisiei în şedinţă CJ, Domnul Beianu a fost rugat să revină asupra decizie cel puţin până la deblocarea proiectelor.
Propunerea a fost susţinută de mai mulţi membri inclusiv sus-semnatul, alţi membri BPJ a fost de acord prin înclinarea capului iar cei care au tăcut evident au fost de acord.
Interesant este că absolut nici un membru nu a avut nici o idee împotrivă.
Rolul BPJ este în primul acela de analiză şi consultare între membrii. Neavând nimeni nimic împotriva sau măcar să-şi manifeste cineva o rezervă evident nu s-a supus la vot.
Prin urmare nu poţi să stai la şedinţă, să nu spui nimic împotriva în cadrul partidului apoi să ieşi public şi să spui că nu eşti de acord.
Pe de altă parte să fii împotriva revenirii asupra demisiei înseamnă să fi împotriva deblocării proiectelor. Oare cine-şi poate asuma acum în prag electoral riscul de a-şi pune în cap pe toţi giurgiuvenii afectaţi?!? ”
Foarte interesant. In opinia unui liberal, care, culmea, a mai participat şi la mişcările de protest din stradă, tăcerea însemna a fi de acord. Deciziile administrative trebuie luate în forurile de conducere ale partidului, iar scopul este evitarea riscului, în prag electoral, să-şi pună în cap electoratul.
Aceasta este actuală clasa politic, iar Mihnea Boerescu a dat dovadă de o sinceritate de apreciat. Deciziile privind viaţa tuturor sunt luate în cadrul şedinţelor de partid, în funcţie de calculele electorale.
Post your comments