După o carieră de mai bine de 20 de ani în presa giurgiuveană, perioadă în care a cochetat printre altele cu poezia sau arta fotografică, colegul nostru de la TV Giurgiu Gelu Brebenel s-a decis să facă pasul cel mare către o împlinire literară, dramaturgia. Astfel, a apărut ideea piesei de teatru ” X şi 0 „, ce va avea premiera joi, 14 mai, începând cu ora 19; 00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Vinea”.
Într-o prezentarea în avanpremieră a piesei de teatru, autorul alături de cei doi actori, Violeta Tească şi Vasile Toma au reuşit să stârnească curiozitatea faţă de un spectacol ce se anunţă o mare reuşită:”Este un proiect teatral 100% giurgiuvean. Piesa este scrisă de către un giurgiuvean, este jucată de actori din Giurgiu şi regizata de giurgiuveni. Este o onoare pentru mine faptul că am reuşit să pun în scena această piesă cu doi actori de prestigiu ai oraşului nostru, Violeta Tească şi Vasile Toma. ” este mărturisirea colegului nostru Gelu Brebenel, la împlinirea unui vis.
La rândul său, Violeta Tească s-a arătat încântată că are din nou ocazia de a urca pe o scenă de spectacol din Giurgiu, în faţa publicului pe care îl îndrăgeşte:” Trebuie să-i mulţumesc lui Gelu Brebenel pentru că mi-a oferit ocazia să interpretez un rol alături de colegul meu Vasile Toma.
Din nefericire, nu mai suntem colegi şi la teatrul „Tudor Vianu”, deoarece acesta teatru nu mai există practic în Giurgiu.
Este o bucurie, în primul rând, că putem ajunge din nou în faţa publicului. Este o piesă de teatru frumoasă, ce abordează probleme de viaţă într-un mod plin de sensibilitate.”
Şi maestrul Vasile Toma a avut numai cuvinte de apreciere faţă de autor şi piesa pusă în scenă:”Ştiu că Gelu Brebenel cochetează de ani buni cu teatrul, îmi doresc să scrie şi în continuare. Este un text excelent, pe care speram să-l jucăm de cât mai multe ori, cu sălile pline”.
La spectacolul de astăzi intrarea este pe bază de invitaţii.
Post your comments