Corteva Agriscience, cea mai mare companie de agricultură din lume, firmă ce colaborează cu peste 17 mii de fermieri români, a organizat vineri, 11 octombrie, o întâlnire cu aproximativ 300 de fermieri, în cadrul căreia a fost prezentat portofoliul comercial, hibrizi de top de porumb, floarea-soarelui, rapiţă şi soia, dar şi biostimulatori şi produsele eficiente de protecţia plantelor.
” Este un eveniment organizat de către compania Corteva pe raza comunei Prundu, un eveniment de amploare pentru fermierii mari şi mijlocii. Cu acest prilej, Corteva îşi va lansa hibrizii pentru porumb, floarea soarelui şi soia, pentru campania din 2025. La manifestarea de astăzi sunt prezentate şi loturi de porumb şi floarea soarelui, produse ca şi cultură a doua, sunt prezentate echipamente agricole de la companii de profil, echipamente de irigat.
Sunt invitate peste 10 firme din domeniul agricol şi 250-300 de fermieri mari. Este un eveniment tehnic, specific, care se organizează aproape în fiecare an. Este un eveniment organizat de către compania Corteva, pe terenul companiei TotAgro. Anul acesta am avut şansa să avem şi nişte culturi foarte frumoase pe care putem să le prezentăm. Sunt lucruri de învăţat pentru majoritatea fermierilor, prin faptul că sunt tehnologii noi, moderne, intensive şi culturi realizate în regim irigat. ” ne-a declarat Cătălin Corbea.
Seminarul şi demonstraţia în câmp a avut loc pe un teren aparţinând societăţii TotAgro din Prundu, ce aparţine familiei lui Cătălin Corbea.
A fost un eveniment organizat perfect, în urma căruia fermierii ce au vizitat loturile demonstrative au văzut rezultatele excepţionale obţinute de către Tot Agro, într-un an agricol dificil, în urma cultivării hibrizilor Corteva şi folosirea celor mai moderne tehnologii agricole.
” Este, deja, un eveniment care are o istorie, noi în firma familie Corbea suntem prezenţi de peste 15 ani, în ultimii ani am realizat aceste expoziţii de hibrizi de porumb, soia, floarea soarelui, hibrizi care sub o tehnologie performantă, aşa cum este implementată în firma familiei Corbea, aceste produse ating potenţialul lor genetic maxim. Se poate observa şi în acest an, un an extrem de dificil din punct de vedere agro- meteo, hibrizii noştri, aici, în ferma familiei Corbea, au performat aproape de maxim.
Fermierii prezenţi astăzi la acest eveniment vor pleca cu informaţii utile şi decişi ce vor dori să semene în primăvara următoare, pentru a avea producţii cât mai performante.”, ne-a spus Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience pentru România şi Republica Moldova.
Fermierii prezenţi la eveniment au putut cunoaşte şi cele mai moderne drone destinate agriculturii şi soluţii de finanţare avantajoase.
O atracţie a evenimentului a fost şi prezentarea unor bovine, rasa Angus, din ferma de care se ocupă Ionuţ, mezinul familiei Corbea.
Manifestarea s-a încheiat cu cei mai buni hamburgeri, ” marca” Cătălin Corbea, fripturi şi vin, din partea Corteva Agriscience.
Post your comments