În total, lucrarea însumează aproximativ 9 km de amenajare de maluri, iar în acest moment, obiectivul a fost realizat în proporție de peste 70%, urmând ca cei trei kilometri rămași pe raza localității Florești, să fie terminați în perioada următoare. După cum se observă și din imagini, lucrările cresc calitatea vieții și, dincolo de aspectul îngrijit și curat, este clar faptul că și igienizarea și ecologizarea aduc beneficii suplimentare localității. Sper, pentru proiectele viitoare, să găsim formule pentru a atrage bani pentru zone de agrement, fiindcă sunt multe zone frumoase care, în urma lucrărilor de pe râul Sabar, pot fi amenajate cu scop recreativ. Domnul primar Costel Dumitru a spus clar că este interesat de astfel de proiecte pentru locuitorii comunei Florești-Stoeneşti. La întâlnire ne-au însoțit, domnul viceprimar Constantin Lazăr și administratorul public Cătălin Matei, dar și domnul primar al comunei Roata, Marin Ghidǎnac, interesat, de asemenea, de atragerea de fonduri și proiecte pentru ecologizarea zonelor umede din comuna Roata.
Sunt convins cǎ întâlnirea și vizitele pe care le-am făcut pe teren în perioada aceasta, au dus la un progres foarte important al lucrurilor și cred cǎ, într-un termen de maxim trei sǎptămâni, aceste lucrări vor fi finalizate. Totodată, după ce aceste lucrări vor fi finanțate, vor continua în amontele râului Sabar, localității Găiseni.
Toma Petcu, senator PNL de Giurgiu: Ieri, directorul Administrației Bazinale Argeș-Vedea a Apelor Române- Bogdan David şi Constantin Dumitru, primarul comunei Floreşti-Stoeneşti, m-au invitat pentru a vedea stadiul lucrărilor la amenajarea și curățarea râului Sabar, ce se desfășoară pe secțiunea localității Floreşti
Publicat
: februarie 23, 2024
Related Articles
Citește și …
-
-
-
Exclusiv: Ursul de la Ghimpaţi a fost văzut, astăzi, între Cucuruzu şi Chiriacu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
A ” înnebunit” lupul- Candidează să fie paznic la stâna de oi
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ursul de la Ghimpaţi a fost văzut, astăzi, între Cucuruzu şi Chiriacu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
A ” înnebunit” lupul- Candidează să fie paznic la stâna de oi
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
Exclusiv: Ursul de la Ghimpaţi a fost văzut, astăzi, între Cucuruzu şi Chiriacu
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
Psihologia Jocurilor de Zaruri
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
USR: Sâmbăta asta ar trebui să aibă loc în toată țara „ Noaptea Muzeelor”. În aceeași zi, angajații instituțiilor de cultură protestează în Piața Victoriei din cauza salariilor mici!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: muzee, USRȘtiai Că există angajați cu studii superioare care câștigă mai puțin de 3.000 de lei pe lună O spune chiar directorul Muzeului Antipa. Premierul le-a răspuns, ca de obicei, cu aroganță, încercând să mute presiunea pe muzeografi. Care, spune Ciolacu, ar „boicota copiii” și i-ar priva de accesul în muzee. De fapt, premierul ignoră nemulțumirile […]
Read More-
Senatorul Toma Petcu, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Giurgiu: În mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Giurgiu, voi avea alături o echipă de consilieri județeni de excepție!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: consiliul judetean, Ella Mihalcea, PNl Giurgiu, Toma Petcu -
-
Senatorul Toma Petcu, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Giurgiu: Îmi asum candidatura pentru președinția Consiliul Județean dintr-o dorință autentică de a facilita progresul și dezvoltarea sustenabilă în județul nostru!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: consiliul judetean, PNl Giurgiu, senator Toma Petcu
Post your comments