La Organizaţia Municipală a PNL se dansează „Tangoul la rece”! Îi pasă oare cuiva?

beianu-pioner

Urmărim cu simpatie dar şi cu îngrijorare activitatea din ultimii doi ani a Organizaţiei municipale a PNL Giurgiu. Din momentul în care liderul informal, Toma Petcu, a părăsit PNL-ul pentru PLR, aceasta nu reuşeşte să-şi revină şi să construiască nimic.
A rămas fără majoritatea preşedinţilor de cartier, de secţii de votare, fără membri.
Problema este că locul lăsat liber nu a fost ocupat de nimic.

Cu un preşedinte, Dumitru Beianu, care nu îşi mai găseşte busola, baletând între ce ar vrea şi ce se poate, PNL municipiu a devenit, din nefericire, o organizaţie a pionerilor liberali. Acţiunile sunt desfăşurate doar de către membrii organizaţiei de tineret, Beianu fiind conducător doar peste o oaste de tineri liberali.

Cu mai puţin de un an şi jumătate înainte de alegerile locale din 2016, PNL-ul încă nu are un candidat pentru primăria municipiului Giurgiu şi nici nu dă semne că ar putea să-l identifice în perioada următoare. După ce, mai bine de doi ani, strategia de comunicare a partidului a mers pe ideea că preşedintele organizaţiei urmează să candideze la primăria Giurgiu, cu un an înainte de alegeri se intră în nebuloasa unui sondaj intern la care nu se ştie cel puţin cine va participa.
În timp ce alte partide îşi desemnează candidaţii şi se află în plină pre campanie electorală, PNL-ul este măcinat de orgolii şi lipsa de orizont politic.

PNL municipiu nu reuşeşte să atragă personalităţi, formatori de opinie, totul desfăşurându-se doar ca alibi, să fie. Fiecare tabără aşteaptă ca cineva de la Bucureşti să omoare capra vecinului. Sau să moară vecinul ca să-i ia capra. De curând a fost realizată fuziunea cu organizaţia de la municipiu a PDL. Nimic a fuzionat cu un alt nimic.

Pentru prima dată în ultimii ani, PNL-ul nu a mai organizat o manifestare de 8 martie pentru femeile din organizaţie. Nu există un proiect, nu există niciun fel de strategie. Totul este lăsat în voia bunului Dumnezeu. Cu remarca, că Dumnezeu dă, dar nu bagă şi în sac.

Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru


Publicat  :  martie 10, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare