” Cineva a filat-o, a fost ridicată de poliție și dusă la sediu, într-un act de intimidare fără precedent a societății civile, totul pentru o postare pe Facebook.
În aceeași zi, la Constanța, un luptător SIAS, din forțele speciale, arăta amenințător arma fermierilor și transportatorilor prezenți la proteste.
Iar astăzi vedem cum sindicatul Europol spune clar: PSD și PNL folosesc jandarmii și polițiștii pentru a intimida cetățenii. Au dat ordine să fugărim protestatarii.
Asta e un stat mafiot. În care democrația este fugărită la ordine politice.
Îi cer lui Cătălin Predoiu să trimită imediat corpul de control la Secția 18 de poliție din București, acolo unde a fost dusă Angi Șerban. Să aflăm, transparent, cum s-a ajuns ca instituțiile de forță ale statului să intimideze cetățenii obișnuiți care vor să protesteze.
De asemenea, să iasă în conferință de presă și să explice de ce a dat ordine Poliției și Jandarmeriei să urmărească, să hărțuiască și să blocheze protestatarii. Să explice și cum s-a ajuns ca forțele speciale să intervină.
Ce nu înțelege acest sistem mafiot e că oamenii au ajuns la capătul răbdării. Oricâte metode securiste ar încerca, nu vor reuși. Ați furat și v-ați dat privilegii până ați dus țara în colaps economic. Acum vine nota de plată”.
Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt USR: Democrația cu epoleți construită de Klaus Iohannis, PSD și PNL își arată fața. Angi Șerban a fost ridicată de la o adresă la care nu apărea oficial în buletin
Publicat
: ianuarie 15, 2024

Citește și …
-
-
-
-
Exclusiv: Adrian Iliescu Despre O Posibilă Candidatură La Primăria Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
Exclusiv: Adrian Iliescu Despre O Posibilă Candidatură La Primăria Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Ce nu spune Apa Service Giurgiu în dreptul la replică: „Capacul care vă sparge urechile nu e al nostru, dar am pus un cauciuc pe el!”
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: apa service giurgiu, capace canalizare, miros de haznaCei de la Apa Service Giurgiu ne-au trimis un drept la replică după articolul referitor la zgomotul infernal al capacelor de canalizare, dovedind că sunt adevărați experți în „ PR” și în pasarea responsabilității de la un birou la altul. În loc să coordoneze o intervenție serioasă pe teren și să rezolve definitiv problema, conducerea […]
Read More








Post your comments