În acest fel, PNL a revenit pe scena politică, după ce regimul comunist abolise pluralismul politic și interzisese partidele democratice.
Sunt membru PNL din 1990 și am trăit atât momentele bune ale partidului, cât și pe cele mai puțin bune. Cei 34 de ani au însemnat pentru PNL organizare, dezvoltare, fuziuni și divizare sau coaliții. Au însemnat perioade lungi de opoziție, dar si perioade de guvernare.
Guvernările PNL de după 1990 au adus pentru români și schimbări majore în bine, fie că vorbim de apărarea democrației, de scăderea fiscalității prin introducerea cotei unice sau de măsurile luate pentru stimularea economiei. În ultimii patru ani, în cea mai dificilă perioada de după cel de-al doilea război mondial, PNL și-a asumat responsabilitatea de a conduce România.
Întreaga istorie a PNL a fost marcată de câteva idei esențiale: patriotismul luminat, modernizarea României, alianța țării noastre cu statele democratice, apartenența la Europa. PNL a fost primul partid care a militat, după 1990, pentru intrarea României în NATO și Comunitatea Economică Europeană. De altfel, aderarea României la UE a avut loc în timpul unei guvernări liberale.
Avem misiunea să apărăm aceste valori, în fața asaltului unor lideri populiști care recurg la agresivitate, vin cu mesaje anti-occidentale, propun o economie autarhică, disprețuiesc regulile democratice și încearcă să conteste apartenența României la UE. PNL este partidul care trebuie să îi reprezinte pe românii care susțin rămânerea României în UE și NATO.
Partidul nostru înglobeză astăzi trei mari doctrine: creștin-democrația, conservatorismul și liberalismul. Toate sunt compatibile cu apartenența la lumea democratică și incompatibile cu dictatura lui Vladimir Putin.
Anul 2024 este crucial pentru apărarea acestor valori, pentru rămânerea României pe actualul traseu. Extremiștii răspândesc punctajul dictaturii din Rusia și trebuie combătuți. De când am aderat la UE, țara noastră nu doar că si-a consolidat democrația, dar a obținut și fonduri europene pentru dezvoltarea țării. Am primit de trei ori mai multe fonduri față de contribuția la UE. Numeroase biserici din România au fost renovate cu fonduri UE, dar extremiștii mint că UE este anti-creștină, în timp ce idolul lor politic de la Moscova ucide creștini ucraineni și bombardează biserici.
Formațiunea europeană din care face parte PNL, Partidul Popular European, este de factură conservatoare, apără aceste valori de zeci de ani de zile, și nu are de primit lecții de la suveraniștii care se pretind conservatori.
Dacă vorbim despre istoria PNL, trebuie să ne amintim că Brătienii au văzut mereu statele democratice drept aliații naturali ai noștri și pe România ca pe o țară profund integrată în Europa și nu izolată de Europa. Liberalismul național, reprezentat de formula ”Prin noi înșine”, înseamnă o economie românească puternică, dar nu una autarhică, așa cum o văd extremiștii.
Păstrarea României în lumea liberă și civilizată, dorită mereu de liderii PNL, se poate realiza doar prin spunerea adevărului și prin combaterea minciunilor despre modul în care funcționează lumea democratică, conștienți fiind că și ea are imperfecțiunile ei.
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Acum 34 de ani, pe 15 ianuarie 1990, Partidul Național Liberal s-a reînregistrat ca partid politic!
Publicat
: ianuarie 15, 2024
Post your comments