În data de 5 februarie 2015 am scris despre faptul că licitaţia privind serviciul de transport public călători în municipiul Giurgiu va fi câştigată de către SC Liber Trans Com SRL.
Conducerea primăriei a replicat atunci că încă nu este stabilită firma câştigătoare, că urmează să fie analizate ofertele financiare, că au fost solicitate noi detalii tehnice.
Fix, peste o lună a fost anunţată oficial firma ce înlocuieşte Tracum SA în transportul public giurgiuvean. Surprize, surprize! Ce să vezi? Firma care a câştigat licitaţia este chiar SC Liber Trans Com SRL.Aşa cum se ştia încă de la început.
O firmă, aşa cum mai am specificat, care pe baza ultimului bilanţ depus la Ministerul de Finanţe, în anul 2013 avea doar 6 angajaţi, iar profitul anual a fost de 36 de milioane de lei şi o datorie de 12 miliarde de lei.
O mare problemă este ca firma s-a înscris la licitaţie cu un parc auto care este deja folosit pentru deservirea unor trasee judeţene, ce i-au fost atribuite prin garantarea cu aceleaşi maşini.
Conform caietului de sarcini, firma trebuia să aibă în dotare autobuze amenajate pentru a putea fi utilizate de către bătrâni şi persoane cu handicap. Nu este cazul.
Cine are curiozitatea să înţeleagă cum s-a desfăşurat această licitaţie, trebuie să citească caietul de sarcini, acolo este cheia întregii probleme.De ce Liber Trans? Vom oferi răspunsul în perioada următoare.
Transportul în comun din Giurgiu- licitaţie cu final anunţat!
Publicat
: februarie 6, 2015

Citește și …
Ancheta după incendiul din Grădinari: Subprefectul Ciprian Alexandru cere măsuri ferme, iar ISU indică o acțiune intenționată
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Ciprian Alexandru, subprefectul județului GiurgiuSubprefectul județului Giurgiu, Ciprian Alexandru, a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții instituțiilor responsabile în urma incendiului izbucnit la un depozit de deșeuri din plastic din localitatea Grădinari. În urma discuțiilor purtate cu Garda de Mediu, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), au fost analizate primele concluzii ale […]
Read More









Post your comments