Constituția României: Art.16 (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
Nu întâmplător am început acest articol cu un citat din Constituția României, legea fundamentală a statului român care ar trebui să reglementeze, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle cetățenilor și autoritățile publice.
Trecând peste partea introductivă, vă vom prezenta un caz în care autorităţile judecă aceeaşi situaţie cu unităţi de măsură diferite.
În ultima perioadă, pe un post de televiziune central şi în media locală, se încercă să fie ţinut cald un subiect care s-a răcit de mult: vizele de flotant din comuna Stăneşti la alegerile locale din toamnă anului 2020. Trecem peste cine are interesul să pună presiune pe reprezentanţii legii care anchetează acest caz, aici politicul are interesul să-l denigreze pe primar.
Pentru a încerca să înţelegem mai bine situaţia din Stăneşti am mers la primăria din comună, solicitând, în baza legii 544, privind liberul acces la informațiile de interes public, accesul la registrele agricole şi la cererile depuse în acea perioadă pentru eliberarea adeverinţelor care dovedesc că deţin un imobil pe raza comunei Stăneşti.
Menţionăm faptul, foarte important, că primăria Stăneşti nu eliberează acte de identitate şi vize de flotant, acestea fiind emise de către Direcția Generală de Evidență a Populației Giurgiu.Toată răspunderea vizelor de flotant revine aşadar Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu, primăria trebuind să elibereze adeverinţe pentru toate persoanele care au solicitat.
Acestă situaţie de fapt este parafată de către Instituţia Prefectului, care verifică legalitatea actelor emise de către autorităţile locale.
Prin ordin de prefect, în data de 08.09.2020, la sediul primăriei Stăneşti se deplasează o echipă de control ce verifică modul în care sunt eliberate aceste adeverinţe.
În data de 25.09.2020 Instituţia Prefectului trimite o adresă către primăria Stăneşti în care se spune clar: „Vă rugăm să eliberaţi cu celeritate adeverinţele şi certificatele solicitate de către cetăţeni pentru ca aceştia să îşi poată valorifica drepturile recunoscute de lege”. ( N.R. Să poată vota peste 2 zile).
Tot în adresa prefecturii se mai spune: ” Vă comunicăm faptul că O.G. nr. 33/2020 nu condiţionează eliberarea unor adeverinţe la înscrierea unor persoane în registrul agricol de efectuarea unor cercetări prealabile de către organele de poliţie”.
Ce am descoperit în registrele primăriei Stăneşti ne- a confirmat ceea ce ştiam, atât noi, cât şi cei care anchetează cazul: Tiberiu Stan, candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Stăneşti, are zeci de vize de flotant făcute atât la domiciliul personal, cât şi la apropiaţii acestuia.
Ca în armată: Nouă persoane ” locuiesc” în 35 de metri pătraţi
1. Cu doar un an înainte de alegerile locale din 2020, în comuna Stăneşti îşi stabileşte domiciliu un tânăr care nu avea vreo legătură cu localitatea: Tiberiu (Tibi) Stan. Acesta cumpără împreună cu soţia spaţiul fostului magazin, situat la nr.8 în Stăneşti. Spaţiul are o suprafaţă de aproximativ 35 mp.
Tibi îşi stabileşte domiciliu aici, cu intenţia clară de a candida pentru funcţia de primar la alegerile ce urmau.
În data de 21.08.2020, Tiberiu Constantin Stan depune la primăria comunei Stăneşti un număr de 9 declaraţii prin care îşi dă acordul să primească în spaţiul pe care îl deţine la nr. 8 în comuna Stăneşti mai multe persoane care îşi aveau domiciliul în realitate în municipiul Giurgiu: G. M, S. R., E. A, T. D, M. P, T.I, V.C, S.R.V ( sora lui Tibi şi purtător de cuvânt al IPJ Giurgiu) şi S.G.
Dacă ar trebui să luăm de bune cele trecute în documente, 9 persoane au locuit într-un spaţiu de 35 de metri pătraţi, atât cât are fostul magazin. Poate doar dacă dormeau în paturi suprapuse ca la… armata, să spunem.
În acelaşi timp, alte, cel puţin, 36 de persoane apropiate de candidatul PNL îşi stabilesc, în hârtii, reşedinţa la alte 4 adrese din comuna Stăneşti.
2. Comuna Stăneşti, str. Principala nr.49, aici îşi are domiciliul B. P, actual consilier local implicat în scandalul de la Ziua Comunei. În vederea alegerilor locale din 2020, la acestă adresă au avut vize de flotant 9 persoane: M. R, V. L, S. I, S. I, B. M, B.R, G. M, P. D şi B. G.
3. La domiciliul fratelui lui B. P, din drumul Hodivoaiei, nr. 39, şi-au stabilit reşedinţa alte 9 persoane: G. N, T. O, S. M, E. S, L. A, T. E, D. N, B. C, M. A.
4.Strada Caisului nr.2, proprietar B. P, mama lui Petrişor, tot un număr de 9 vize:
G. L, E. D, R. S, M.M, M. P, G. L, G. L, I. C.
5. Strada Dudului nr. 7, proprietatea unei bătrâne în vârstă de 80 de ani, B. F a fost gazdă pentru: A. P, A. V, S. V, S.J, B. G, S. I, N. E, S.S, B. M.
Toate aceste persoane şi-au stabilit reşedinţa în comuna Stăneşti înainte de alegerile din toamna anului 2022, sunt ” Flotanţii” buni ai lui Tibi Stan, pe care nimeni nu i-a întrebat de sănătate.
În timp ce toate persoanele considerate ca fiind ” Flotanţii” primarului au fost chemate la audieri şi au dat declaraţii de mai multe ori, deh, sunt cei „răi”, pe ” Flotanţii” lui Tibi, cei „buni”, nu i-a întrebat nimeni de bună ziua.
Aceleaşi presupuse fapte, judecate cu unităţi de măsură diferite.
În data de 30.09.2021, primarul comunei Stăneşti depune la Prim Procurorul de pe lângă Judecătoria Giurgiu o sesizare prin care aducea la cunoştinţă cele prezentate mai sus şi multe altele. A trecut mai bine de un an de zile şi nu a primit vreun răspuns la acea sesizare, nu s-a întâmplat nimic.
Am încercat prin cele prezentate să facem puţină lumină asupra cazului ” Vizele de la Stăneşti” pentru ca cetăţenii din comuna Stăneşti să înţeleagă cine întreţine şi de ce o atmosferă de discordie în localitatea lor.
Am dori să vedem că autorităţile tratează în acelaşi mod, cu aceeaşi unitate de măsură, cele întâmplate pentru că: ” Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”
Post your comments