În opinia mea este absolut necesar ca avocatul să fi avut de-a face cu pătura socială căreia îi aparține clientul pe care urmează să îl îndrume sau să îl asiste. Cunoscând realitatea zilnică în care acesta trăiește realizezi mult mai ușor motivele pentru care a făcut sau nu a făcut ceva. Mi-am petrecut o bună parte a vieții într-un cartier muncitoresc de la periferia unui mic oraș de provincie. Deci posed, cum spuneau comuniștii, o origine socială sănătoasă, proletară. Domnul D despre care vom povesti în continuare este însă un personaj aparte chiar și pentru cineva care a trăit „în cartier”.
Pe domnul D îl cunosc din vedere, așa cum într-un oraș provincial mai toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Mă sună, îmi spune că are numărul meu de telefon de la un prieten comun și mă întreabă dacă sunt avocat și dacă ne putem vedea. Îi răspund că da și îl programez.
E o zi călduroasă de vară în care aduci mulțumiri inventatorului aerului condiționat. Îi deschid și văd o pată de culoare. Potențialul meu client e îmbrăcat izbitor de asemănător cu „eroii” din melodiile lui Mihai Mărgineanu: pantofi cu toc, pantaloni de trening turcoaz cu vipușcă albă, maiou alb „chinezesc” și evident bluza de la treningul marca Mercedes. Peste maiou tronează un lanț de aur de care ai putea lega Titanicul ca să-l scoți de pe fundul Atlanticului și o cruce care ar face invidioasă toată patriarhia ortodoxă. Poartă mustață gen Freddie Mercury și părul lins pe spate și chiar îmi amintește de o ipostază a solistului trupei Queen din concertul Live Magic de pe Wembley din 1986.
Evident că nu mi-am apreciat niciodată clienții după felul în care se îmbracă, putea veni costumat într-un sac de cânepă precum călugării franciscani sau în cel mai fancy costum, l-aş fi tratat la fel.
– Să trăiți, domnu’ avocat, îmi spune mimând groaznic o reverență.
E fâstâcit ca un elev care a ajuns pentru prima oară în biroul directorului, dar nu pentru a fi lăudat că a obținut premiu la olimpiadă.
– Poftiți, vă rog.
Intră și rămâne înțepenit în mijlocul biroului.
– Luați loc, domnule D. Doriți o cafea?
– Nu, mulțumesc, nu vreau să deranjez.
– Nu deranjați deloc. Relaxați-vă, avocatul este cel mai bun prieten al clientului.
Zâmbește și se așază. Am depășit rapid stadiul tatonării, avem o punte de comunicare, să auzim povestea!
– Ce problemă aveți, domnule D?
– Eu nu am nicio problemă, domnule avocat, sunt nevinovat. Patronul meu și poliția au o problemă cu mine. Eu nici nu voiam să vin la avocat dar n-am mai scăpat de gura nevestei.
– Nu e rău să pui câteva întrebări și să te lămurești. Plus, înseamnă că doamna vă iubește foarte mult din moment ce vă poartă de grijă. Deci, să reformulez: de ce are poliția o problemă cu dumneavoastră?
– Știți, domnu’ avocat, eu sunt șofer pe mașina de livrat bere a unei firme. Nu beau când conduc deși mă gândesc de multe ori ce comoară transport! (Râde, are cel puțin 4 dinți de aur.)
– Foarte bine, zic, atunci ce s-a întâmplat, ați trecut pe roșu, v-a luat radarul?
– Nu, domnu’ avocat, mă știu cu băieții de la circulație și oricum merg potolit cu mașina. Am avut nevoie de niște bani.
– Așaaa…
– Terminam livrările seara, când nu mai era nimeni la firmă, aveam cheia de la birou, lăsam banii într-un sertar al patronului.
– Și nu i-ați mai lăsat…
– Ba i-am lăsat, la început, că oricum nu încasasem cât aveam nevoie.
– La început?
– Păi în sertarul ăla își lăsau banii toți șoferii care se întorceau de pe traseu. Fiecare cu punguța lui, chitanțe, ce-a încasat și tot așa.
Începe să mi se contureze pe „cortexul juridic” ce a comis.
– Ați luat de acolo suma care vă trebuia…
– Domnu’ avocat, jur că vroiam să îi pun înapoi.
– L-ați sunat pe patron, să îi explicați problema, să îi spuneți că aveți o nevoie?
– Da, și n-a răspuns la telefon.
– Ați mers la el acasă? Până la urmă orașul ăsta nu e New York…
– Nu mi-a dat prin minte, domnu’ avocat. Am luat câți bani îmi trebuia, am zis că a doua zi îi spun care e treaba și că nu o să aibă vreo problemă cu asta.
– Nu prea ați zis bine, domnule D.
– De ce? Aveam o problemă, cum era să o rezolv altfel? Trebuia să fac rost de banii ăia.
– Domnule D, eu nu vă judec, vă apăr. Dar problema e destul de gravă. Ce s-a întâmplat mai departe?
– Păi, a doua zi când am ajuns la serviciu, patronul a întrebat pe toată lumea cine ce a făcut și i-am spus care e treaba. S-a enervat și mi-a zis că mă bagă la pușcărie, că am furat ceva ce nu era al meu. Da’ eu voiam să îi dau înapoi, jur!
– Domnule D, avea toate motivele să fie supărat…
– De ce, domnu’ avocat? Nu muncesc pentru el? Am avut și eu o problemă și trebuie să mă înțeleagă.
– Mda. Domnule D, mă tem că, indiferent dacă vă înțelege el sau nu, poliția nu va fi la fel de înțelegătoare. Ați vorbit cu el, ați acoperit prejudiciul?
– Păi nu, domnu’ avocat, n-am bani. Nu poate să îmi oprească din salariu câte puțin și să îi plătesc într-un an, doi?
– Evident că poate. Trebuie să mai și vrea. Problema rămâne fapta în sine și faptul că a depus deja plângere, există un dosar…
– Domnule avocat, eu nu mă consider vinovat. O să îi dau banii înapoi.
– Domnule D, cum vă considerați dumneavoastră are foarte puțină relevanță. Cel mai important este ce consideră procurorul, poliția judiciară și patronul.
– Eu am venit la dumneavoastră să îmi dați o veste bună…
– Și eu vă spun că din respect pentru dumneavoastră și pentru faptul că îmi plătiți consultația, ce consider sincer că se poate întâmpla. Dacă vreți doar vești bune vă duceți la ghicitoare.
– E posibil să ajung să am cazier?
– Posibil și destul de probabil.
– Pentru atâta lucru? Să nu-mi spuneți că aș putea să ajung și la închisoare! Vă plătesc oricât, doar spuneți-mi că o rezolvăm!
– Domnule D, nu v-aș promite că o „rezolvăm” nici dacă aș fi ministrul justiției. Vă pot promite doar că voi face tot ce e posibil legal ca să vă apăr cât mai bine. Da, scopul principal este să fiți achitat. Dar nu pot să nu iau în calcul și niște variante mai puțin plăcute.
– Păi da, dar avocații zic de obicei că or să câștige sigur. Eu așa știu.
– V-ar ajuta cu ceva să vă spun asta, atât timp cât știu că există riscuri? Să vă promit ceva ce nu ține exclusiv de felul în care vă apăr? Dacă există o șansă de a ieși basma curată din asta, a noastră e, profităm de ea chit că ne facem luntre și punte. Dar trebuie să luăm în calcul toate variantele.
– Nu, aveți dreptate, e mai bine să știu cum stau în ghete.
– Trebuie să fim realiști, domnule D. Luptăm cu toate armele pe care le avem și câștigăm tot ce se poate câștiga.
Am reușit în 2 întâlniri cu patronul domnului D să îi potolesc „setea de justiție penală”. Cu stilul lui ciudat, îi era simpatic așa cum îmi era și mie. Paradoxal, chiar l-a păstrat ca șofer, după ce domnul D a semnat un angajament de plată prin care se obliga să returneze banii. Doar că a rămas fără cheia de la birou.
Interesul poliției pentru caz (care nu fusese niciodată prea ridicat) a scăzut considerabil după ce patronul a declarat că prejudiciul a fost acoperit și că era vorba de fapt mai mult de o neînțelegere decât de o sustragere de bani.
Domnul D se consideră în continuare nevinovat, dar s-a ales, din câte am auzit, cu o amendă până la urmă, pe care a acceptat-o cu stoicism.
Fiat justitia, pereat mundus!
Avocat Gabriel Dumitru pentru http://www.avocatura.com/
Post your comments