„Mai spun o dată şi răspicat: consilierii judeţeni ai PSD nu au menirea să sprijine afacerile şi interesele personale ale preşedintelui CJ Giurgiu, Dumitru Beianu!
Nu pentru asta au fost trimişi acolo de către giurgiuveni.
Am văzut că domnul Beianu, deşi nu are nicio cădere să intervină, s-a arătat ofuscat, după ce Biroul Politic Judeţean al PSD Giurgiu a decis, cu UNANIMITATE de voturi, să retragă sprijinul politic în cazul a doi consilieri PSD.
Aceştia au votat „pentru” un proiect de hotărâre legat de o afacere cu o societate aflată în insolvenţă şi cu care Consiliul Judeţean Giurgiu a avut un conflict juridic. Asta, deoarece firma cu pricina – Sun Garden- nu a respectat contractul semnat chiar în timpul lui Dumitru Beianu.
Pe scurt, pe terenul unde s-au angajat că vor face panouri fotovoltaice au crescut, în schimb, vaci şi lucernă, timp de 6 ani. Au închiriat terenul respectiv( pe care au încasat subvenţie de la APIA!), fără acordul CJ Giurgiu, şi chiar Curtea de Conturi, în 2017, ne-a recomandat să luăm măsuri şi asta am şi făcut. Am reziliat contractul cu Sun Garden şi le-am cerut, în instanţă, plata restanţelor. La momentul respectiv, inclusiv consilierii judeţeni ai PNL au votat pentru rezilierea contractului menţionat.
Aşadar, cum să vii acum să reiei un „parteneriat” ce s-a dovedit a fi păgubos pentru judeţul Giurgiu şi să-l prezinţi ca pe un mare succes, iar consilierii să voteze după cum le spui tu? Ai mai spus o dată că va fi bine şi nu a fost. Cel puţin, nu pentru giurgiuveni.
Care este motivul real pentru care Dumitru Beianu insistă cu această firmă şi cu afacerea aferentă?
Consider că preşedintele PNL-ist al CJ Giurgiu trebuie să înţeleagă faptul că nicio alianţă politică nu îi dă dreptul să se amestece în vreun fel în deciziile interne ale PSD, dar mai ales să înţeleagă faptul că nicio alianţă politică nu înseamnă că vom închide ochii la matrapazlâncuri sau la proiecte ce nu au legătură cu interesul cetăţeanului!
Poate să comenteze pe marginea deciziilor PSD Giurgiu cât doreşte, sigur, dar cel mai bine, în cazul de faţă, ar fi să se abţină pentru că vorbim despre o speţă penală, în opinia mea, o problemă gravă care se află fix în curtea propriului său partid”- preşedintele PSD Giurgiu, deputat Marian Mina.
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Consilierii judeţeni ai PSD nu au menirea să sprijine afacerile şi interesele personale ale preşedintelui Consiliului Judeţean, Dumitru Beianu!
Publicat
: noiembrie 23, 2021
Citește și …
-
-
-
-
-
-
Schimb de experienţă româno-bulgară, la Clejani!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0
-
-
-
-
USR Giurgiu: O Românie pentru toți, nu doar pentru unii!
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Marian Mina, candidat PSD Giurgiu pentru Camera Deputaţilor: Marcel Ciolacu reprezintă singura opțiune solidă, având o experiență politică extinsă și o viziune axată pe dialog și rezultate concrete
Posted in: Actualitate, Politica Tags: Marcel Ciolacu, Marian Mina, PSD GiurgiuRomânia are nevoie de un lider capabil să aducă stabilitate, echilibru și să unească societatea într-o perioadă plină de provocări economice, sociale și geopolitice. Marcel Ciolacu reprezintă singura opțiune solidă, având o experiență politică extinsă și o viziune axată pe dialog și rezultate concrete. Fiind un om al consensului, Marcel Ciolacu a demonstrat că poate […]
Read More-
-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: licitatie, Zona Libera Giurgiu -
Post your comments