CN Administrația Porturilor Dunării Fluviale S.A. Giurgiu – Scoate la concurs 1(unu) post de Sef Birou Management Resurse Umane, Salarizare – perioadă nedeterminată-din cadrul CN APDF SA Giurgiu, în următoarele condiții:
Condiții generale:
-
Studii superioare de lungă durată sau studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalent în domeniul economic sau juridic. În cazul în care candidații au absolvit instituții de învățământ din străinătate, aceștia vor face dovada recunoașterii diplomelor respective de către statul român.
Absolvirea unei specializări/master/doctorat în domeniile: management/ sociologie/ psihologie/juridic/ economic/ – constituie un avantaj.
-
Să nu fie incompatibil cu funcția respectivă, conform legii;
-
Să nu aibă antecedente penale;
Condiții specifice:
-
vechime în specialitatea studiilor, minim 10 ani;
-
experiență profesională într-o funcție de conducere în domeniul Resurse Umane de minim 5 ani;
-
abilități de management;
-
bune competențe interpersonale (abilități de comunicare, organizare, negociere, lucru în echipă);
-
cunoașterea legislației societăților comerciale, a ordonanței privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice si a Legii 53/2003 – Codul Muncii și legislației aferente postului scos la concurs.
Acte necesare:Originale și copii
-
Cerere participare concurs;
-
Originalul și copia actului de identitate(CI/BI, certificat naștere, certificat căsătorie, după caz);
-
CV model European (https://europass.cedefop.europa.eu/ro/documents/curriculum-vitae);
-
Original și copie carnet de muncă și/sauadeverință de vechime în muncă;
-
Original și copii a documentelor care atestă studiile efectuate;
-
Cazier judiciar în original;
-
Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, în original;
(actele originale vor fi prezentate în vederea conformității copiilor cu acestea)
Bibliografie:
–HG nr. 520/1998 privind înființarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu, cu modificările și completările ulterioare.
-Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale actualizată si republicată
–OUG 109/2011 aprobată prin Legea 111/2016 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice;
-Ordonanța nr. 22/1999 (privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum şi desfășurarea activităților de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare), modificată şi completată ulterior;
-Legea 53/2003 – Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare.
Procedura de recrutare și selecție va consta în susținerea următoarelor probe: scris și oral și va avea loc în data de 22.07. 2021, ora 1100 la sediul central al CN APDF SA Giurgiu, Sos.Portului, Nr.1, Giurgiu.
Dosarele de concurs se depun la sediul CN APDF SA Giurgiu – Biroul Management Resurse Umane Salarizare, până la data de 19.07.2021, ora 1200, când expiră termenul limită de depunere a dosarelor.
Relații suplimentare la sediul CN APDF SA Giurgiu, telefon:0246213003
Director General
Luiza Mihaela Haschka
Post your comments