Sunt zeci de cazuri de copii de la creşe, grădiniţe şi şcoli care în acest moment se află sub tratament deoarece au răcit pentru că nu au avut căldura în sălile de clasă.
Cu un tupeu fenomenal, specific, Sorin Cepraga directorul Global Energy, firma ce furnizează căldura în oraş, a ieşit marţi, 4 noiembrie într-o conferinţă de presă cu primarul Nicolae Barbu, declarând că îşi cere scuze public. De parcă, scuzele sale ţin de cald cuiva.
„Am început greu manevrele, nici probele nu le-am putut face așa cum trebuie, pentru că am avut probleme cu apă „, a declarat din nou plângăcios Cepraga. V-am mai spus, individul nu ştie decât să se vaite şi să justifice an de an, jucându -se cu nervii şi sănătatea giurgiuvenilor. Sorin Cepraga cere ca giurgiuvenii să înţeleagă problemele firmei sale cu apă, dar nu înţelege problemele pe care aceştia le au cu banii, îi execută imediat, mai ceva decât cămătarii.
Ştim cel puţin trei scări de bloc ce nu au avut căldura timp de mai multe zile, deoarece subordonaţii lui Cepraga nu au făcut aerisirea caloriferelor aşa cum trebuie. Le-a fost fantastic de greu să urce mai mult de etajul 1.
Şi în această iarnă încălzirea în oraşul Giurgiu a început „cu bine”, în termenii şi parametrii prea bine cunoscuţi, suntem curioşi câte scuze şi lamentaţii va mai găsi pe toată perioada iernii Sorin Cepraga.
Cristina Rotaru, Claudiu Cimpoeru
Post your comments