„Dezvoltatorii imobiliari vor avea mai multe obligații, iar beneficiarii mai multe drepturi, dacă legea pe care am inițiat-o, împreună cu un alt coleg parlamentar, dl deputat Gabriel Andronache, va trece de Parlament. Legea va reglementa regimul construcțiilor noi și va încerca să limiteze” țepele” din domeniul construcțiilor.
De la 20.000 la 40.000 de lei vor plăti dezvoltatorii imobiliari, dacă nu vor respecta prevederile acestui proiect de lege. Alte sancțiuni sunt prevăzute pentru, spre exemplu, nepredarea cărții construcției de către investitor către proprietar, a documentației privind proprietatea și a documentației la recepția lucrărilor. Într-un asemenea caz, amenda ar fi între 10.000 și 20.000 de lei. Încălcarea legii vă putea duce însă chiar la suspendarea proiectului de dezvoltare imobiliară cu ajutorul poliției și jandarmeriei.
Iniţiativa legislativă, pregătită și cu expertul Paul Dumbraveanu, este inspirată din modelele francez și belgian în domeniu și îşi propune să îi protejeze pe românii care apelează la dezvoltatorii imobiliari și apoi ajung la cheremul acestora.
Printre altele, legea prevede că vânzătorul poate promova locuința doar prin specificații precise, inclusiv printr-o descriere clară a prețurilor, a taxelor și a serviciilor propuse. De asemenea, va trebui să ofere detalii despre garanție, un model de antecontract în care să fie descrisă detaliat locuința, suprafața ei și multe alte detalii.
Toate dezvoltările (construcții cu amprentă la sol mai mare de 500 de metri pătrați sau peste 9 apartamente) vor fi înregistrate la ANL.
Recepția construcțiilor se va face de către dezvoltatorul imobiliar, proprietar, în prezența proiectantului și a executantului.
Un aspect foarte important este acela că banii dați în avans nu vor mai putea fi folosiți de către investitor decât pentru apartamentul respectiv. Dezvoltatorii imobiliari care construiesc în pe banii luați de la clienți alte locuințe. Nu vor mai putea face acest lucru. Sunt multe cazuri în care s-au blocat financiar. Când sunt în criză de bani pentru dezvoltarea proiectului, folosesc bani de avans. În viitor vor trebui să aibă solvabilitate pe fiecare locuință.
Potrivit proiectului, cel puțin 50% dintre sumele încasate pentru proiectul imobiliar, provenind de la beneficiari, vor fi depozitate într-un cont separat care să fie păstrat într-o bancă dispusă să acopere prin credit costul construcției, al terenului și care va folosit doar în acest scop. Sumele pot fi trase de către dezvoltator doar procentual în raport cu gradul de finalizare al construcției. În acest mod, beneficiarii sunt protejați în raport cu investitorul.”
Florin Roman,
Deputat PNL
Post your comments