Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, marţi seară, după aproape douăsprezece ore de negocieri cu liderii Federaţiei Sanitas, că s-a ajuns la concluzia că legea salarizării şi regulamentul sporurilor au fost aplicate subiectiv şi că s-a decis modificarea legii salarizării, fără însă a fi modificată plafonarea sporurilor la 30%.
La rândul lor, reprezentanţii Sanitas au anunţat că renunţă la greva generală programată pentru 11 mai, fiind încheiat un acord cu Executivul.
Documentul prevede, între altele, acordarea unei sume compensatorii pentru toţii angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de nivelul lunii februarie 2018, păstrarea actualelor limite prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim, crearea posibilităţii depăşirii procentului de 30% pentru spitalele mono-specialitate, servicii judeţene de ambulanţă şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30% şi reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.
Post your comments