Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu anunţă persoanele interesate că în data de 20 octombrie 2017 va avea loc bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 9.00 şi se va desfăşura simultan în următoarele localităţi:
– în municipiul Giurgiu – incinta restaurantului “Mioriţa”
– în oraşul Bolintin Vale – la sediul bibliotecii din localitate.
Până la data de 17 octombrie, un număr de 37 angajatori au comunicat peste 320 locuri de muncă vacante, cele mai multe fiind oferite în următoarele domenii de activitate: comerţ, construcţii, hoteluri şi restaurante, asigurări, etc.
Agenţii economici care vor participa la “BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ” vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă oferit.
Totodată, agenţii economici care încadrează persoane din rândul absolvenţilor beneficiază de o serie de facilităţi/subvenţii prevăzute de Legea 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi de facilităţile prevăzute de legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi de legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Post your comments