În momentul în care o mamă a cinci copii moare în spitalul unde merge cu speranţa că viaţa ei şi a fătului urmează să fie salvate, ceva nu este în regulă.
Atunci când cei care ar trebui să facă lumină, să aducă liniştea în sufletul unei familii dărmate, tac, ceva nu este în regulă.
Toţi cei care ştim, mai mult, ori mai puţin, despre cauzele care au dus la decesul Ileanei Baron, alegem tăcerea, devenim complici.
” Eram atât de mândri de sărăcia noastră. Deşi trăiam în doar 2 camere de paiantă, nu am cerut nimic, nimănui. Am fost 7 suflete, care ne aveam unii pe alţii. Ne-am iubit, ne-am dorit copiii. Pentru noi a fost suficient. Acum, Dumnezeu mi-a luat îngerul meu, sensul vieţii. Este nedrept.”, aşa îşi începe Victor Baron povestea celei mai cumplite dureri din viaţă.
La Spitalul Judeţean Giurgiu, „externarea ” este la morgă
” Soţia mea era în luna a 8-a de sarcină. În data de 12 martie, am mers la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, deoarece i s-au rupt membranele (NR. Denumirea populară este „ruperea apei „. Este vorba despre ruperea sacului amniotic şi pierderea lichidului amniotic.) A fost preluată de către doctorul Bejan. În scurt timp, acesta a transferat-o la dr. Bazil Stoica, spunând că el pleacă la un congres şi nu are timp.
În data de 15 martie, am mers la soţia mea la spital. Mi-a spus că i s-a făcut o ecografie şi totul este în regulă. Copilul nenăscut avea puls, iar medicul urmează să-i facă soţiei un tratament pentru acumularea lichidului amniotic, pentru a duce sarcina până la sfârşit. Am hotărât împreună să discutăm cu dr. Stoica, pentru varianta unei operaţii cezariene. A doua zi am revenit la spital şi am discutat cu doctorul. I-am spus că avem cinci copii şi putem renunţa la unul, dar să salveze mama. Mi-a răspuns că o operaţie cezariană pune în pericol atât viaţa mamei cât şi a copilului. I-am lăsat soţiei 8 milioane de lei pentru medic. Acesta i-a returnat banii, spunând că nu este nevoie de intervenţie chirurgicală.”
Ce s-a întâmplat în ziua în care Ileana Baron a decedat
Până în data de 24 martie, totul a decurs normal. La ora 13:10, Victor primeşte un mesaj din partea soţiei în care aceasta îi spune că i s-a făcut o injecţie, pentru dezvoltarea plămânilor la copil, în eventualitatea în care naşterea va fi prematură. În aceeaşi seara, la 21:42, Victor primeşte ultimul mesaj telefonic din partea Ileanei:„Mă culc că mi-a făcut injecţia „. Dimineaţa, vine vestea cumplită că acesta a murit.
Mama a cinci copii a murit. Nimeni nu poate spune cauza morţii.
” În fiecare dimineaţă, la ora 7, soţia suna pentru a întreba dacă am dus fetele la şcoală.
În 25 martie, telefonul nu a sunat. Am fost fericit, am crezut că Ileana este în sală, pentru a naşte.
După o oră, am revenit cu telefonul. Am insistat. În cele din urmă, mi-a răspuns o doamnă, care s-a recomandat ca fiind asistentă şefa de pe secţia maternitate. Mi-a spus, că soţia mea a murit noaptea trecută, în somn (NR. Este de reţinut această frază, pentru că infirmă toate declaraţiile oficiale)
Ileana Baron avea 33 de ani. Singura problemă de sănătate a avut-o în anul 2007, o fibroză chistică la unul din sâni. A dus toate sarcinile anterioare la final, fără probleme. Sunt foarte multe semne de întrebare în legătură cu acest caz. Ceva nu se leagă, între rezultatele autopsiei, comunicatul conducerii Spitalui Judeţean şi declaraţiile soţului. A murit Ileana Baron în urma unui stop cardio respirator, a murit în somn, ori nu sunt cunoscute cauzele decesului?
Post your comments