În urmă cu trei ani, Marian Negru, primarul comunei Letca Nouă, reuşea să iniţieze unul dintre cele mai importante programe cu finanţare europeană din judeţul nostru.
Proiectul are un impact social şi economic enorm pentru comunitatea locală din Letca Nouă; este vorba despre un proiect european prin POCU (Programul Operaţional Capital Uman), în valoare totală de 4.500.000 euro.
În această perioadă 400 de persoane au beneficiat de cursuri de pregătire profesională, dintre aceştia, 60, au participat la cursuri de antreprenoriat.
După prezentarea unor planuri de afaceri consistente, 45 de persoane, care au înfiinţat societăţi comerciale, au primit un sprijin financiar în valoare de 105.000 lei per societate.
În această dimineaţă, 21. 05. 2020, banii au fost viraţi în conturile beneficiarilor. Este vorba de aproximativ 1 milion de euro, bani care se vor reflecta în crearea de noi locuri de muncă în comuna Letca Nouă, fiecare societate parte a programului fiind obligată să înfiinţeze minim un loc de muncă:
” Acesta este proiectul meu de suflet, în care am crezut foarte mult. Cu finanţare europeană, Letca Nouă are 45 de firme noi. Domeniul de activitate este diversificat, de la comerţ, la prestări servicii. Apar noi locuri de muncă pentru oamenii din comună şi facilităţi pentru viaţa de zi cu zi a locuitorilor din Letca.
Vreau să mulţumesc partenerilor noştri de proiect, Fundaţia ” Amfiteatru „, conducerii şi cadrele didactice de la şcoala din Letca Nouă „, ne-a declarat Marian Negru, primarul comunei.
Proiectul este unul mult mai amplu, între timp 105 elevi beneficiază de after school, având asigurată o masă pe zi, au primit câte o tabletă şi, 50 de persoane, cu vârsta peste 65 de ani, au beneficiat de analize şi consultaţii gratuite. Totodată, în proiect au mai fost făcute moşteniri şi cadastre la persoanele din grupul ţintă, iar elevii şi persoanele care au absolvit cursurile au beneficiat de excursii la munte.
În perioada următoare, 50 de locuinţe care sunt degradate urmează să fie renovate şi igienizate.
Un nou proiect de succes finalizat de Marian Negru, primarul comunei Letca Nouă
Publicat
: mai 21, 2020

Citește și …
-
-
Schimbare la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
Schimbare la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
Impozite mărite pentru investiții suspecte in comuna Răsuceni
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
Schimbare la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
Șocul de pe factură: Multor giurgiuveni li s-a făcut rău când au primit facturile de la CET
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: facturi CET, giurgiuGabriel Dumitru-În Giurgiu stai? Plătești caldu’ ca-n Dubai! (I) Ca nu cumva giurgiuvenii să-și revină după cele două căpățâni în gură primite, vorba aia, la cumpăna dintre ani (taxa pe gunoi și majorarea impozitelor), mirobolanta conducere (pe ultimul drum) liberală a orașului și județului le-a mai tras și-un șpiț în vintre să se dezmorțească din […]
Read More-
Ce sunt multiplicatorii de câștig la mesele de ruletă online?
Posted in: Actualitate Tags: casino, NetBet, ruleta -
Anunţ
Posted in: Actualitate Tags: anunt -









Post your comments