Duminică, 7 noiembrie 2021, autorităţile locale din comuna Stăneşti au inaugurat un teren sport multifuncţional, împrejmuit şi dotat cu instalaţie de nocturnă.
Investiţia, în valoare de 76 de mii de euro, a fost realizată din fonduri europene.
Terenul este amplasat în apropierea şcolii, într-o zonă gândită să ofere toate facilităţile moderne: locuri de parcare şi parc pentru copiii din comuna Stăneşti:
” Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru tinerii din localitatea noastră, un teren de sport, realizat în totalitate la standarde de calitate europene, teren care va permite desfăşurarea de activităţi care să incurajeze un stil de viaţa sănătos, care să ofere o dezvoltare armonioasă copiilor noştri.
Sunt sigur că există foarte multe talente sportive, încă nedescoperite, la nivel de sate, de localităţi rurale. Tinerii au constituit întotdeauna o prioritate pentru administraţia locală din Stăneşti, fie că a fost vorba despre activităţi sportive sau culturale „ ne-a declarat Danuţ Mitrea, primarul comunei Stăneşti.
Imediat după inaugurare, terenul multifuncţional a găzduit prima activitate sportivă, echipele de fotbalişti din comună fiind provocate să participe la un meci de fotbal.
Teren de sport multifuncțional, inaugurat în comuna Stăneşti
Publicat
: noiembrie 8, 2021

Citește și …
Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu” Giurgiu invită cititorii într-o incursiune în lumea misterului și a suspansului
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Biblioteca Județeană „I.A. Bassarabescu”, giurgiu, lecturăSala de lectură a Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu găzduiește în această perioadă o expoziție tematică de carte adresată pasionaților de literatură de groază, romane thriller și povești pline de mister. Expoziția reunește volume din literatura gotică, cărți fantastice și thrillere psihologice, aducând în prim-plan teme precum castelele bântuite, enigmele neelucidate și labirinturile psihologice. Inițiativa […]
Read More-
ANUNT DE LICITATIE
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A, licitatie -
-







Post your comments