prefect

  • perfecta
    Unde-i lege, e tocmeală!
    Posted in: Administratie

    „Dacă vor cere în instanţă suspendarea ordinelor, ei se pot întoarce ca primari, până la judecarea proceselor, însă dacă vor solicita anularea ordinelor, nu vor mai putea exercita această funcţie pe perioada judecării cazului.”- aceasta este cea mai importantă afirmaţie a prefectului Nina Carmen Crisu din cadrul conferinţei de presă de miercuri, 25 februarie, unde […]


  • ziua armatei (1)
    Ziua Armatei Române – Aceiaşi Mărie, cu altă pălărie!
    Posted in: Actualitate

    De ani buni vremea pe 25 octombrie, când este celebrată Ziua Armatei, a fost una capricioasă. De parcă este dat să simtă şi oficialii „noştri”, aşa un 0,1% din încercările prin care au trecut Eroii neamului. Dar ceremonia este ceremonie, foncţia, foncţie, cu obligaţiile ei, astfel încât, mai cu o haină lungă, mai cu o […]


  • pon-tache-pref_1
    Secretul liniei telefonice speciale din biroul prefectei
    Posted in: Administratie

    Orice prefectură din România are şi o linie telefonică specială, „un fir scurt’”, care este folosită, în caz de calamităţi naturale, atunci când orice mijloc de comunicaţii nu mai funcţionează. Astfel că prefectul poate intra în legătură, prin intermediul acestor comunicaţii speciale, asigurate de către STS, cu ministrul de interne, ministrul apărării, cu ministrul sănătăţii […]


ziare