SCRISOARE DESCHISĂ a primarului Adrian Anghelescu adresată Guvernului, Ministerului Finanţelor şi deopotrivă parlamentarilor PNL şi PSD

adrian anghelescu 2

În contextul crizei generată de colapsul financiar pe care îl traversează municipalitatea din Giurgiu în ceea ce priveşte plata gazului în avans pentru asigurarea agentului termic, administraţia locală prin primar Adrian Anghelescu lansează o scrisoare deschisă către Prim-ministrul României Nicolae Ciucă, Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu şi parlamentarii PNL şi PSD:
“Stimate domnule Prim-ministru, Ministru al Finanţelor, stimaţi parlamentari PNL şi PSD, în ciuda insistenţelor şi a demersurilor făcute de mine, în calitate de primar al municipiului Giurgiu, dar şi a sprijinului oferit de parlamentarii şi europarlamentarul PNL de Giurgiu în vederea deblocării situaţiei în care se află oraşul nostru din cauza fondurilor insuficiente, aproape inexistente pentru plata în avans a gazului care asigură agentul termic, municipiul Giurgiu nu are până în prezent, un răspuns cert în ceea ce priveşte solicitarea transmisă către Guvern și MDLAP pentru acordarea unui sprijin financiar.
Această scrisoare deschisă pe care o lansez şi o susţin este în primul rând un strigăt disperat de ajutor, dar în acelaşi timp un apel la solidaritate şi la conectarea tuturor parlamentarilor PNL şi PSD pentru acelaşi deziderat, de a sprijini solicitarea administraţiei locale din Giurgiu.
Vă aduc la cunoştinţă faptul că, în acest moment Primăria municipiului Giurgiu a epuizat toate resursele financiare disponibile, mai mult decât atât săptămana aceasta am vândut 700 de certificate de CO2, obţinând suma de 350.000 lei, bani care asigură agentul termic, până marţi 8 februarie 2022.
În situaţia în care, municipalitatea din Giurgiu nu va primi un ajutor financiar cât mai repede, Uzina Termoelectrica Production Giurgiu va funcţiona în urma unui plan de urgenţă, adică agentul termic va fi furnizat doar către Spitalul Judeţean de Urgenţă şi stabilimentele sociale.
Este imposibil ca o primărie care are fonduri insuficiente să poată susţine o subvenţie de 78% , în condiţiile în care preţul gazului a crescut de cinci ori mai mult faţă de anul 2021, atunci când cu suma de 5,5 milioane lei am asigurat subvenţia gazului pentru întreaga perioadă a sezonului rece, comparativ cu perioada actuală, când am alocat 16 milioane lei doar pentru două luni de funcționare.
Vreau să înţelegeţi că, indiferent de soluţiile adoptate pe plan local, într-un fel sau altul, tot se ajungea la un blocaj, şi că este o situaţie din care nu putem ieşi fără sprijinul dumneavoastră.
Prin urmare, vă rog să conlucraţi şi să colaboraţi pentru ca cei 3200 de consumatori casnici, aproximativ 10.000 de suflete să beneficieze în continuare de agent termic.
Pe de altă parte, asigur toţi giurgiuvenii că nu voi retrage subvenţia, pentru că înţeleg că este foarte dificil să asiguri plata unei facturi în valoare de 2.000 lei (cuantumul unei facturi pentru clienţii casnici, fără subvenţie) doar pentru energia termică şi pentru că sunt conştient că foarte mulţi cetățeni supravieţuiesc din salarii minime pe economie.
Exemplificând, în prezent o familie care locuieşte într-o garsonieră plăteşte aproximativ 350 lei, iar fără subvenţie ar fi plătit 1400 lei. Pe de altă parte pentru un apartament cu două camere, valoarea unei facturi este de aproximativ 500 lei, iar fără subvenţie ar fi fost de 2000 lei.
Nu este vina mea că preţul gazului a explodat, cum pe de altă parte nu este nici vina giurgiuvenilor care vor să ducă un trai decent, lipsit de povara preţului exorbitant al facturilor.
Nu în ultimul rând, vreau să precizez faptul că am ţinut cont de limita de suportabilitate a giurgiuvenilor şi am luat decizia de a nu mări taxele şi impozitele, pentru că cei mai mulţi dintre locuitorii municipiului au venituri foarte mici (pensie minimă sau salariul minim pe economie), aşa cum au procedat alte administraţii, încercând şi reuşind de cele mai multe ori să asigur necesarul de venituri şi cheltuieli din bani guvernamentali.
În fiecare zi a mandatului meu am găsit soluţii pentru a merge mai departe, însă în prezent am epuizat toate resursele, iar singura speranţă pe care o mai am este în dumneavoastră, domnule prim-ministru, domnule ministru, domnilor parlamentari PSD şi PNL.
Reiterez faptul că, toate resursele financiare ale administraţiei din Giurgiu au fost epuizate pentru plata gazului în avans şi în curând nu o să mai putem asigura întreţinerea oraşului (plata operatorului de salubritate), dezvoltarea (proiecte noi) şi cofinanţarea pentru proiectele europene ce urmează să fie implementate.
Adresez un ultim apel, cu precădere Ministerului de Finanţe, pentru a veni în sprijinul comunităţii noastre şi pentru analizarea cu responsabilitate a situaţiei creată de colapsul financiar.
Vă mulţumesc pentru tot sprijinul acordat în cele 15 luni de mandat, şi am speranţa că şi de această dată strigătul de ajutor al administraţiei giurgiuvene nu o să va lase indiferenţi!”
Cu respect şi consideraţie,
Primarul municipiului Giurgiu
Adrian Anghelescu


Publicat  :  februarie 5, 2022

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare