În luna februarie a acestui an, au demarat lucrările de construire a unui ansamblu de locuinţe sociale în comuna Adunaţii Copăceni, satul Varlaam.
Proiectul, finanţat de către Ministerul Dezvoltării, cuprinde două blocuri, unul cu 2 etaje, altul de 3 etaje, ce vor avea în final 100 de locuinţe sociale. Sunt construite apartamente cu 2-3 camere şi garsoniere. Noile locuinţe vor beneficia de toate utilităţile: apă, canal, gaze naturale.
Este un proiect de anvergură, aflat în plină implementare, unic în judeţul Giurgiu.
” Am prins această oportunitate în proiectele finanţate de către Ministerul Dezvoltării pe care am fructificat-o. Din ce ştiu eu, cred că mai sunt 35 de programe de acest fel în toată ţara.
Prioritate la repartizarea acestor locuinţe vor avea familiile numeroase, cu posibilităţi financiare reduse dar şi profesorii, medicii, poliţiştii care nu au încă o locuinţă în comuna noastră. Localitatea este în plină dezvoltare, conducerea primăriei încearcă prin toate investiţiile pe care le derulează să ofere cele mai bune condiţii pentru un trai civilizat oamenilor din Adunaţii Copăceni”, ne-a declarat Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni.
Miercuri, 26 octombrie, când am vizitat alături de edilul localităţii şantierul de la Adunaţii Copăceni, activitatea era intensă, dovadă că termenul de finalizare, anul 2024, va fi respectat.
Am rămas plăcut surprinşi că încă sunt primari în judeţul Giurgiu care construiesc: bine, trainic, cu gândul la adevăratele nevoi ale oamenilor. După mult timp, am mers pe un şantier unde sunt construite locuinţe pentru oamenii din comunitatea locală.
Proiect de amploare în comuna Adunaţii Copăceni: 100 de locuinţe sociale sunt construite de către autorităţile locale
Publicat
: octombrie 26, 2022

Citește și …
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Românii au plătit scump austeritatea lui Bolojan
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuAcum au dreptul să afle unde s-au dus banii și ce s-a întâmplat, de fapt, cu deficitul bugetar! Oamenii au suportat taxe mai mari, facturi tot mai greu de plătit și scumpiri care le-au golit buzunarele. Firmele au fost împinse la limită, investițiile au fost afectate, iar economia a început să dea semne tot mai […]
Read More-
-
-
USR: Proiectele lăsate în derulare de miniștrii USR
Posted in: Actualitate, Politica Tags: ministri USR, realizari









Post your comments