Astfel, premierul social-democrat intenţionează să aplice la noi în țară modelul francez al plafonării adaosurilor comerciale la produsele alimentare de bază și să prelungească măsura și după 31 martie, când expiră!
De asemenea, în ceea ce privește plafonarea prețurilor la energie, guvernul pregătește ajustarea mecanismului, dar și prelungirea aplicării până în 2026.
În același timp, Guvernul va susține în continuare producția internă și dezvoltarea capacității românești de procesare a produselor agroalimentare.
Toate datele arată că, dacă PSD nu s-ar fi luptat să impună aceste măsuri, economia și populația ar fi dus-o mult mai greu, prețurile ar fi fost mult mai mari, iar inflația nu ar mai fi fost 7%, ci 17%.
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: Premierul Marcel Ciolacu şi PSD susţin prelungirea măsurilor privind plafonarea preţurilor la energie şi limitarea adaosurilor comerciale, pentru că şi-au dovedit din plin utilitatea
Publicat
: martie 6, 2024
Related Articles
-
-
Ministrul PSD al Dezvoltării, Alexandru Stoica, a identificat resursele financiare necesare și a dispus plata a aproape UN MILIARD DE LEI către firmele românești care au executat lucrări prin programul „ Anghel Saligny”
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Românii nu trebuie să aleagă între salarii mai bune și locuri de muncă sigure. Avem obligația să le protejăm pe amândouă!

Citește și …
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a promis deblocarea plăților și sprijinirea mediului de afaceri. La doar trei săptămâni de la învestirea Guvernului, această măsură este pusă în aplicare
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, psdCum să ceri unei firme să-și plătească taxele la zi, când statul îi datorează bani de luni întregi? O firmă execută lucrări pentru o primărie, livrează materiale unui spital sau prestează servicii pentru o instituție publică. Își face treaba, emite factura și așteaptă să fie plătită. Numai că banii nu mai vin. În schimb, taxele […]
Read More-
-
-
Afaceri de milioane din conturile unei firme din Giurgiu: Condamnări cu suspendare pentru administratori și achitare pentru „cea mai scumpă avocată din România”
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: Elena Theodora Cazacu, GBG Business Criad SRL, Mihaela Ionela Răriș, Ștefan Renato Petrescu








Post your comments