PNL Giurgiu porneşte pe un alt drum, cu o nouă echipă de conducere

Conferinţa de presă susţinută de către către PNL Giurgiu, miercuri, 29 iunie, poate fi considerat punctul în care s-au separat apele în partid. Gigi Ştefan şi-a „marcat ” deja teritoriul, ca viitor preşedinte unic al PNL Giurgiu, având o poziţie tranşantă faţă de cele mai mai delicate probleme din organizaţie:pnl

Gigi Ştefan despre trecerea lui Iliescu la PSD

„Am aflat din presă despre plecarea senatorului Lucian Iliescu la PSD. Este, pentru mine, un „vis urât” de noapte. Nu pot să cred că, un om cu prestanţă pe care a avut-o, cu o vârstă onorabilă, poate să declare că a plecat de la UNPR la PSD. Nu mă deranjează că a plecat, dar nu suport minciuna.
Am în faţă, adeziunea pe care Lucian Iliescu a semnat-o la PNL, în data de 13 aprilie, la 13 zile de ziua păcălelilor. Nu ştiu cine pe cine a păcălit. Aveam alte aşteptări de la un om ca Lucian Iliescu.
Am înţeles că îşi doreşte un nou mandat de senator, de aceea vrea să meargă în PSD.
La negocierile pe care le-am avut pentru a veni în PNL, le-a spus celor doi copreşedinţi că nu îşi mai doreşte nicio funcţie. Acum vrea un nou mandat, este alegerea dumnealui.”

13438978_10205012759678334_3530061364897956239_nGigi Ştefan despre Dumitru Beianu:

„Nu am văzut încă o demisie scrisă a lui Dumitru Beianu. A anunţat doar că intenţionează să se retragă, iar demisia este doar o declaraţie de intenţie, verbală. O să lămurim situaţia luni, la şedinţa Biroului Permanent Naţional.
În ceea ce priveşte „traseismul ” lui Dumitru Beianu, ştiam că sunt unele probleme. A avut unele justificări, este o situaţie complexă, pe care nu îşi are rostul să o mai aducem în discuţie.”

Gigi Ştefan despre dosarul de evaziune fiscală al lui Nicolae Florian:

” Îmi pare rău de situaţia în care se află Nicolae Florian. Este un dosar care vine dintr-o activitate privată, nu este vorba de bani publici. Am înţeles că a acoperit prejudiciul, dar a rămas fapta.
Până la o hotărâre finală a justiţiei, rămâne prezumţia de nevinovăţie.
Îmi pare rău pentru el, deoarece intenţionam să candideze pentru un post de senator, la alegerile parlamentare.
În aceste condiţii, nu o să mai poată să candideze, nu facem concesii pentru nimeni. O să mă gândesc la altcineva „.

Gigi Ştefan a mai precizat faptul că, luni, la şedinţa BPN, urmează să fie stabilit şi preşedintele unic al PNL Giurgiu, funcţie care, probabil, urmează să-i revină, din cauză că nu sunt ” doritori” să intre în luptă cu cea mai puternică filiala PSD din ţară.


Publicat  :  iunie 30, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare