Miercuri, 10 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, au pus în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară şi 6 mandate de aducere, în municipiul Bucureşti, judeţul Giurgiu, respectiv judeţul Ilfov, într-un dosar care vizează infracţiunea de proxenetism.
„În fapt, şapte persoane sunt bănuite că ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe femei, în scopul de a obţine foloase patrimoniale în mod injust.
De asemenea, persoanele bănuite ar fi plasat femeile în locaţiile unde acestea ar fi practicat prostituţia, sub pretextul că banii proveniţi ar ajunge la primele, sub formă de chirie, pentru ocuparea în regim hotelier a spaţiilor ocupate”, transmite IPJ Giurgiu.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate diverse sume de bani, telefoane mobile, substanţe interzise la deţinere şi alte mijloace materiale de probă, fiind conduse la sediul poliţiei 6 persoane, din municipiul Bucureşti şi judeţul Giurgiu, respectiv 5 bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 40 de ani şi o femeie de 62 de ani.
„Din cercetări a reieşit faptul că, într-un salon de masaj erotic, situat în municipiul Bucureşti, deşi iniţial s-ar fi stabilit că se va practica masaj, pentru care se plătea la recepţie, odată ajunşi în camere, clienţii ar fi întreţinut relaţii sexuale consimţite, contra cost, cu femeile din locaţie, cărora le-ar fi plătit sume de bani suplimentare”, mai spun poliţiştii.
Faţă de 5 dintre aceste persoane, 4 bărbaţi şi o femeie, a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând să fie duse în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Percheziţii în Giurgiu, Bucureşti şi Ilfov într-un dosar de proxenetism
Publicat
: noiembrie 11, 2021

Citește și …
Ion Ghimpețeanu, prefectul județului Giurgiu: Astazi, după ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am mers de urgență în teritoriu pentru constatarea pagublelor si gestionarea problemelor în urma furtunii abatute aseară în nordul județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: actiuni teritoriu, prefect Ion GhimpeţeanuAm stat de vorbă cu autoritățile locale, cu cetățenii afectati, precum și cu angajatii furnizorilor de energie electrică, semnal tv , internet, cu lucrătorii de la firmele de salubritate pe care i-am găsit pe teren, precum și cu cetățenii direct afectați de dezastrul naturii. Am aflat care le sunt problemele si, în dinamica zilei am […]
Read More
Post your comments