La Giurgiu, ALDE nu merge alături de PSD!

alde toma

” Îmi pare rău că dezamăgesc primarii PSD, dar vom avea candidaţi în fiecare comună din judeţul Giurgiu. Ştiu că unii s-au bucurat când au auzit de protocolul PSD – ALDE, dar acesta nu face referire la candidaţi comuni.” – este declaraţia lui Toma Petcu, copreşedintelui ALDE Giurgiu, din cadrul conferinţei de presă de vineri, 12 februarie.

În calitate de coordonator al campaniei electorale a partidului la nivel naţional, Toma Petcu a participat la negocierile legate de acest protocol. Acesta cuprinde doar 3 puncte şi este mai mult un pact de neagresiune:
1. Acolo unde organizaţiile locale considera necesar, se pot constitui alianţe locale.
Copreşedintele ALDE Giurgiu, spune că în judeţul nostru partidul pe care-l reprezintă nu semnează vreo alianţă cu PSD-ul:” Nu avem niciun fel de obligaţie faţă de PSD.Avem candidaţi în toate localităţile „.
2. După alegeri, în funcţie de rezultate, se pot constitui majorităţi alături de PSD, atât în consiliile locale cât şi la nivel de Consiliu judeţean:„PSD-ul este prima opţiune, dar ne rezervăm dreptul de a negocia şi cu alte partide”, spune liderul ALDE.
3. Se poate negocia pentru o candidatură comună la alegerile parlamentare.
Acestea sunt singurele puncte din protocolul PSD – ALDE. De altfel, Toma Petcu spune că negociază cu mai mulţi primari PSD pentru a candida din partea ALDE.

Filiala ALDE Giurgiu şi-a stabilit targetul pentru alegerile locale: să fie a doua forţă politică la nivelul judeţului Giurgiu:
” În acest moment, am stabilit candidaţii în 22 de filiale locale. Până la alegeri vom avem candidaţi în toate localităţile. Scopul nostru este unul foarte clar: cel puţin locul 2 în judeţul Giurgiu. Este o acţiune în echipă, muncim zilnic pentru a atingerea acestui obiectiv”, a declarat Constantin Basangiac, copreşedinte ALDE.


Publicat  :  februarie 15, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare