Elena Dinu explică care sunt condiţiile din secţia de psihiatrie de la Vadu Lat

vadu-lat

În cadrul ultimei conferinţe de presă, susţinută de către Elena Dinu, managerul Spitalului Judeţean, au fost discutate şi problemele de la secţia de psihiatrie de la Vadu Lat.
Subiect de glume pentru mulţi, amintire dureroasă pentru acele familiile obligate să cunoască realitatea de la Vadu Lat, aceasta există şi nu putem sa face abstracţie de ea. Spitalul datează din anul 1889 şi începând cu data de 18 martie 2002 conform Ordinului MS spitalul devine secţie de psihiatrie. Poate aşa se explică faptul că saloanele par a fi grajduri pentru animale, nu saloane pentru pacienţi. În curtea spitalului există o construcţie modernă, dar acesta nu poate fi folosită deoarece există un litigiu între Consiliul judeţean şi o firmă care revendică clădirea. Motivele nu sunt cunoscute.
Elena Dinu spune că, încă de la preluarea mandatului, această secţie a fost una dintre priorităţile sale:

” În ultimele luni, spitalul a fost renovat în totalitate. Pentru aceste lucrări am folosit angajaţii spitalului şi localnici. Problemele de la Vadu Lat nu sunt generate doar de patologia specifică pacienţilor. Fiind situat în apropierea răului Neajlov, pânza freatică este foarte aproape de sol. Astfel, pereţii clădirilor sunt tot timpul umezi. În momentul în care a fost reabilitat, pereţii au fost îmbrăcaţi în rigips, astfel umezeala este şi mai mare. Este păcat că avem acolo o clădire nouă, pe care nu o putem folosi.”

Elena Dinu mai spune că această secţie a Spitalului Judeţean urmează să fie monitorizată permanent, pentru a fi identificate cele mai bune soluţii pentru desfăşurarea activităţii în condiţii normale.


Publicat  :  martie 23, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare