Dinamo se mută la Adunații Copăceni! Primarul Dan Rusu: ,, Au tot sprijinul meu!”

Dinamo plănuiește să construiască o bază nouă de pregătire în comuna Adunații Copăceni, anunţă gsp.ro.
Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului alb-roșu, spune că au fost demarate discuțiile pentru ridicarea noului centru de pregătire:
,, Am identificat un teren în Adunaţii Copăceni pe care putem construi noua bază sportivă, are peste 9 hectare. Proiectul e amplu, ar fi o bază foarte frumoasă. E foarte greu să găsești un teren lângă București.
Nu pot face o estimare, dar va costa câteva milioane de euro. Au crescut mult prețurile materialelor de construcții. Lucrurile trebuie demarate, pentru că durează”, a declarat Iuliu Mureșan.Dan Rusu
Dan Rusu, primarul comunei Adunații Copăceni, spune că acordă tot sprijinul pentru realizarea acestui proiect:
,, Este o onoare pentru noi să găzduim în Adunaţii Copăceni baza de pregătire a echipei Dinamo. Le-am pus la dispoziţie terenul necesar care se află într-o zonă foarte frumoasă, acum lucrăm la proiectarea bazei sportive. Echipa Dinamo are în administraţia locală din Adunaţii Copăceni un partener serios, deschis pentru o colaborare de succes. Îi vom ajuta să obţină toate avizele necesare şi sper ca proiectul să fie implementat cât mai repede, acesta urmând să aducă plus valoare localităţii noastre”, a declarat Dan Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni.

Sursa foto: giurgiuveanul.ro


Publicat  :  aprilie 1, 2022

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare