O mare problemă pentru sistemul de sănătate din judeţul Giurgiu este în prezent aceea a medicilor de familie. Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu, a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă susţinută joi, 1 august, demersurile pe care le-a făcut pentru rezolvarea acestei probleme:
” În acest moment în România există un mare deficit de medici de familie. La ultimul rezidenţiat, 25 de locuri din specialitatea medicului de familie nu au fost ocupate.
Este o situaţie îngrijorătoare, doar în judeţul Giurgiu avem nevoie de 29 de medici de familie.
Sunt multe localităţi descoperite, fără asistenţă medicală primară.
Din acest motiv, am iniţiat şi am fost coautoare la unele modificări legislative menite să vină în sprijinul medicilor de familie.
Am modificat art.75, din legea 95, prin care am permis cabinetelor de medicină de familie să realizeze puncte de lucru în localităţile în care nu există medic de familie, am scos restricţia de distanţă. Era o restricţie de distanţă pentru realizarea acestor puncte de lucru şi, din acest motiv, medici care ar fi avut disponibilitatea să realizeze puncte de lucru, nu puteau face acest lucru pentru că nu se încadrau în distanţă de 15 km.
Am luat aceste decizii pentru a putea să asigurăm asistenta medicală şi în zonele deficitare.
Suntem preocupaţi permanent să ducem medici de familie în judeţul Giurgiu, deoarece majoritatea celor care funcţionează în acest moment sunt pensionari, ori pensionabili.” a mai declarat Elena Dinu, deputat PSD de Giurgiu.
Deputatul PSD de Giurgiu, Elena Dinu, vine cu soluţii pentru rezolvarea problemei medicilor de familie
Publicat
: august 1, 2019

Citește și …
-
-
-
-
Giurgiu, un judeţ furat! Cum fac bani „şmecherii” din agricultură (III)
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
-
-
-
Giurgiu, un judeţ furat! Cum fac bani „şmecherii” din agricultură (III)
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
Conducere nouă la Ocolul Silvic Giurgiu: ing. Daniel Antonescu preia interimar funcția de director
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: ing. Daniel Antonescu, ocolul silvic GiurgiuÎncepând cu 1 iulie 2025, conducerea Ocolului Silvic Giurgiu a fost preluată temporar de către inginerul silvic Daniel Antonescu, provenit de la Ocolul Silvic Bolintin. Numirea a fost făcută prin detașare pe o perioadă de 6 luni, urmând ca, ulterior, să se decidă dacă va fi reconfirmat în funcție sau se va organiza un concurs. […]
Read More
Post your comments