De ce salubrizarea Cetăţii Giurgiu se face prin voluntariat

eco

În urmă cu aproximativ o lună de zile, viceprimarul Alexandru Vladu a demarat o serie de acţiuni de voluntariat pentru salubrizarea Cetăţii Giurgiu. Scopul declarat este reintroducerea Cetăţii în circuitul turistic. Aşa cum se întâmplă la romani în general şi la giurgiuveni în special au fost şi câteva voci care au criticat aceste acţiuni. Principala nemulţumire a acestora era ca ecologizarea se face prin voluntariat şi nu de către serviciul public al primăriei Giurgiu.
Alexandru Vladu spune că acest lucru nu este posibil, deoarece Cetatea Giurgiu nu este prinsă în contractul cu firma de salubritate: ” În anul 2012 Serviciului public de salubritate în Municipiul Giurgiu a fost delegat către firma Financiar Urban. Dintr-o eroare, în contractul încheiat cu această firmă au fost omise o serie de străzi, şoseaua de centură a oraşului, Cetatea Giurgiu şi alte zone din domeniul public al municipalităţii. În acelaşi timp, Cetatea Giurgiu nu a fost delegată către întreţinere nici la o altă direcţie de specialitate din primărie. Nu există nicio societate comercială care să primească din bugetul primăriei vreun leu pentru igienizarea zonei.
Acestea sunt motivele pentru care am decis ca, prin acţiuni de voluntariat, să salubrizez şi să redau giurgiuvenilor cetatea lor. „.
Următoarea acţiune va avea loc chiar la sfârşitul acestei săptămâni.

Claudiu Cimpoeru, Crisina Rotaru


Publicat  :  iunie 30, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare