Am scris de atâtea ori despre calitatea jalnică a serviciilor oferite de către hotelurile şi restaurantele din Giurgiu. Sunt scumpe, de parcă Giurgiu s-ar afla pe Riviera franceză. Preţurile practicate sunt însă invers proporţionale cu serviciile oferite.
Marţi, 18 noiembrie:
Scena 1:
În jurul prânzului, nişte amici mă sună şi mă invita la un restaurant din Piaţa centrală. Când ajung îi găsesc într-o discuţie în contradictoriu cu ospătarul:
– Ionuţ, ne lămureşti şi pe noi de ce halbă de bere, de 400 ml, la voi este umplută doar pe jumătate?
– Uite aşa este la noi! Dacă nu vă convine, nu va ţine nimeni să nu beţi bere la sticlă, răspunde fără nici un fel de jenă şi trânteşte pe masă o halbă de bere, având grijă să specifice: din halbă asta eu nu aş bea, că fata de la bere era supărată şi cred că a scuipat în halbă.
– Bine atunci, să ne aduci câte o bere la sticlă. Ce aveţi?
– Tuborg..
– Vrem şi noi câte un Tuborg.
– Nu, Tuborg-ul tocmai s-a terminat. Calsberg, nu avem, Holstein nu am avut niciodată.
– Atunci ce aveţi?
– Skol, probabil, dacă nu s-a terminat şi ala’.
Într-un final, ospătarul găseşte trei sticle de bere Skol.
– Să fii pregătit, că la final o să vrem să ne aduci bonul fiscal.
– Nici o problemă, avem de toate şi bon şi factura şi chitanţa de mână.
Peste 10 minute curentul se întrerupe în tot localul. Acelaşi ospătar, Ionuţ:
– O să dureze ceva, că au venit cei de la Enel să lucreze, că de câteva zile ni s-a ars toată aparatura. Dacă vreţi, vă aduc câteva lumânări la masă, să pară mai romantic!
– Ai face mai bine, să ne aduci nota şi bonul fiscal.
– Păi ce credeţi, fără curent merge casa de marcat? Dacă este, vă scriu ceva de mână şi trec orice sumă vreţi, că oricum nu contează.
Scena 2:
În centrul oraşului, are loc un târg de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Ca de fiecare dată participanţii, veniţi din toată ţara, vor un loc de cazare, cât mai aproape de locaţie, la un preţ decent, fără mare lux, ” Nu am venit la distracţie, să avem seara unde să ne odihnim”! Cinci camere ocupate, timp de 6 zile, este o afacere pentru orice hotel, la gradul de ocupare hotelieră din Giurgiu.
În jurul orei 22:00, Dan, unul dintre participanţii la târg, mă suna insistent:
– La ce hotel mai trimis, simt că înnebunesc!
– Ce s-a mai întâmplat?
– Am ajuns în cameră, am făcut şi noi câte un duş şi apoi ne uitam la televizor. Am auzit o bufnitură în baie. Am crezut că s-a desprins bazinul de la toaletă, că era destul de fragil. Dar, ce să vezi? De fapt s-a prăbuşit tot tavanul de la baie, bine că nu a căzut peste noi.
– Şi acum ce faceţi?
– Ne-a mutat, de la camera 208 la 310. Bineînţeles, că în camera asta nu este căldură, dar, cel puţin, este la ultimul etaj şi stăm liniştiţi că nu mai cade tavanul pe noi.
Sunt două episoade, trăite într-o singură zi. Acestea sunt hotelurile şi restaurantele din Giurgiu. Îmi este foarte greu să înţeleg indolenta patronilor, cum pot accepta o asemenea situaţie. Probabil, îmi scapă ceva, de sunt mulţumiţi de profitul pe care îl obţin, fără să facă nimic pentru dezvoltarea afacerii lor.
Post your comments