Cum fost stabilit rezultatul alegerilor de duminică „pe calculator”

turma-de-oi

Cu 5 zile înainte de alegerile europarlamentare de duminică am scris într-un articol că rezultatele deja se ştiu, PSD-ul urmând să obţină între 55%-60%. În cele din urmă a fost 55,18%, adunând câteva procente pe care alianţa a trebuit să le cedeze candidatului independent Mircea Diaconu, ajungem la scorul exact.

Nu am în nici un caz calităţi de Mama Omida, pur şi simplu liderii politici au ajuns la o asemenea performanţă încât alegătorul este dus la vot precum turmele de animale la câmp: 55 sunt ale lui Nae, vreo 18 pentru ‘nea Vasile, 7-8 pentru Marin, iar restul, câteva, pentru prostul satului.

Astfel, la Giurgiu, singurele emoţii legate de aceste alegeri au fost date de anumite ambiţii în rândul unor lideri PSD, fiecare dorind să arate că este mai frumos şi mai deştept decât celălalt. Asa a apărut turismul electoral: din aproximativ 92000 de mii de giurgiuveni care au votat duminică, mai bine de 16000 au fost ‘in trecere” prin localităţile unde au votat.

Unul dintre liderii PSD a dus giurgiuveni în alte localităţi pentru a vota, în zonele în care el răspunde electoral, celălalt a adus din mediul rural pentru a acoperi pagubă făcută. Astfel, am ajuns în situaţia în care în comuna Stăneşti, din 1173 de persoane care au mers la vot, mai bine de 400 au votat pe listele suplimentare.

Şi exemplele pot continua. În comuna Stoeneşti, culmea, o localitate în care cu greu cineva se încumetă să meargă cu maşina, duminică, din 1557 de votanţi, 601 au fost ‘fii ai satului”. Cel mai interesant este la Comana. Ştim că este zona turistică, dar în 25 mai, aceasta a rivalizat cu staţiunile montane, 1262 de persoane venite să admire frumuseţile zonei au mers şi la vot.

Sunt doar câteva cazuri de influenţare a votului, de viciere a lui, metodele sunt însă numeroase. Cei care stabilesc direct ce trebuie să voteze romanul şi ce nu, au ajuns la o asemenea performanţă încât pot da cu zecimale scorul exact, ca şi cum ar fi stabilit de calculator.

PS: Văd că primarul de la Mihai Bravu, Ion Nitu, iese în faţă cu procentul său de aproximativ 89 % obţinut pentru PSD. Justificat prin munca depusă şi realizările făcute. Dacă îi spun cu nume, prenume şi cod numeric personal mai multe persoane din municipiul Giurgiu ce au mers special să voteze în această localitate, mai continua să fie la fel de „brav”?


Publicat  :  mai 28, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare