Copiii din Giurgiu au „poftă de carte „

16426639_10206375068935214_282611460_n

În organizarea Consiliului Judeţean Giurgiu şi Asociaţiei ” Ovidiu Ro „, în perioada 30 ianuarie – 3 februarie 2017, în mai multe localităţi din judeţ va avea loc Caravana ” Pofta de carte „.
Evenimentul presupune sesiuni de citit şi are ca obiectiv creşterea nivelului de conştientizare a importanţei cititului interactiv, cu glas ” tare’’, dar şi a necesităţii unei alimentaţii sănătoase pentru copii.
Beneficiarii sunt copiii de vârstă preșcolară din comunităţile vulnerabile identificate pe raza judeţului nostru. Astfel, vor fi următoarele sesiuni de citit:
Vărăşti – 30 ianuarie;
Gostinari – 31 ianuarie;
Letca Nouă – 01 februarie;
Ghimpaţi – 01 februarie;
Găiseni-2 februarie;
Mai exact, copiii de vârstă preșcolară – indiferent dacă sunt înscriși sau nu – sunt invitați alături de părinții lor să participe la sesiuni de citit interactiv, cu glas tare, la grădinița din localitate. La finalul acestor sesiuni, fiecare copil primește propria carte (” Să mâncăm multe culori’’), personalizată cu numele lui de către profesor, pe care o poate lua apoi acasă.

Tema sesiunilor de citit de anul acesta este alimentația sănătoasă, iar cititorii pornesc activitatea de la o carte publicată inițial în limba engleză și adaptată de OvidiuRo pentru copiii din România.
În cadrul evenimentului, la Giurgiu, se va desfăşura şi o întâlnire de lucru pe 3 februarie, începând cu ora 10.00, obiectivul acesteia fiind acela de organizare a unei echipe de acţiune la nivel judeţean. Aceasta, împreună cu suportul Asociaţiei Ovidiu Ro îşi propune să maximizeze impactul Legii 248/2015- prin intermediul căreia a fost instituit stimulentul educaţional sub forma tichetelor sociale, în scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate şi în scopul creşterii accesului acestora la educaţie.


Publicat  :  ianuarie 31, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare