După această perioadă, în care politicile lui Ilie Bolojan au împins România spre DEZASTRU, prioritatea trebuie să fie una singură: schimbarea direcției de guvernare! PSD își menține propunerea pentru funcția de prim-ministru: Sorin Grindeanu. Este o opțiune legitimă, susținută de partidul care are cele mai multe voturi în Parlament și care și-a asumat încă de la început nevoia unei schimbări reale în economie.
România are nevoie de un guvern cu puteri depline, capabil să oprească degradarea economică și să readucă stabilitate și predictibilitate. Fie că vorbim despre un guvern minoritar PSD, fie despre o formulă de guvernare construită în jurul PSD, discuția trebuie să înceapă de la problemele țării, nu de la împărțirea ministerelor!
Decizia privind desemnarea premierului îi aparține, constituțional, președintelui României. Dacă Nicușor Dan va face o altă propunere, aceasta va fi analizată în partid, inclusiv din perspectiva persoanei desemnate și, mai ales, a viziunii sale economice.
Dar un lucru trebuie spus foarte clar: nu PSD a blocat formarea unui nou guvern. PSD nu a pus pe masă liste cu partide alături de care refuză să guverneze și nici condiții pentru păstrarea unor funcții. Alții au făcut-o. În PNL și USR, calculele politice și lupta pentru supraviețuirea unor lideri și miniștri au ajuns mai importante decât interesul unei țări care are nevoie urgentă de un Executiv funcțional.
PSD este pregătit pentru un dialog serios cu toate partidele care înțeleg că România trebuie scoasă din această situație. Dar acel dialog trebuie să înceapă cu ce facem pentru economie și pentru oameni, nu cu cine primește un minister sau cine își păstrează scaunul.
Sunt decizii care nu mai pot fi amânate. Este nevoie de rectificarea bugetară pentru asigurarea banilor necesari în Sănătate și Educație. Este nevoie de pregătirea bugetului pentru anul viitor. Este nevoie de măsuri care să oprească declinul și să repună economia pe o traiectorie stabilă.
România are nevoie de un guvern. Dar, mai presus de toate, are nevoie de un guvern care să schimbe direcția greșită în care a fost dusă!
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: România are nevoie de un guvern cu puteri depline, capabil să oprească degradarea economică și să readucă stabilitate și predictibilitate
Publicat
: octombrie 5, 2026
Related Articles
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD NU votează Bolojan 2.0! Decizia de astăzi este fără echivoc: Consiliul Politic Național al PSD a votat ÎN UNANIMITATE împotriva susținerii Guvernului Mureșan
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: România are nevoie de o schimbare reală de direcție, nu de Bolojan 2.0!

Citește și …
Centenarul Liceului Tehnologic „Tiu Dumitrescu” din Mihăilești: Prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a participat la evenimentul aniversar de 100 de ani
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: centenar, Liceului Tehnologic „ Tiu Dumitrescu”, mihailesti, prefect Ion Ghimpeţeanu, primar Adrian GâjâilăAstăzi, 5 octombrie 2026, a fost o zi încărcată de emoție, solemnitate și mândrie pentru întreaga comunitate din Mihăilești! Am avut deosebita onoare de a participa la celebrarea Centenarului Liceului Tehnologic „Tiu Dumitrescu”, un eveniment istoric ce a coincis, în mod simbolic, cu Ziua Mondială a Educației. 100 de ani de istorie (1926 – 2026) […]
Read More









Post your comments