Conducerea primăriei Giurgiu vrea ” să umble” prin gunoaiele giurgiuvenilor

gu

Conducerea primăriei Giurgiu intenţionează să introducă un sistem de monitorizare video al modului în care giurgiuvenii colectează selectiv deşeurile menajere.

Prin contractul intrat în vigoare în data de 1 iulie cu firma Girexim, tot Văsai de la Financiar Urban, cu altă pălărie, dacă locatarii nu sunt „civilizaţi” să arunce gunoiul în pubelele special amenajate pe culori, vor fi amendaţi. Un fel de Big Brother al gunoiului, atent monitorizat de cele 88 de camere video, ce urmează a fi amplasate de către primărie, în locurile de depozitare al gunoaielor din Giurgiu. Pe înţelesul tuturor, camerele video vor înregistra momentul în care mergeţi la pubele de gunoi, iar, dacă nu respectaţi normele de selectare, în urma monitorizării video, se face identificare ” infractorului”, care urmează să fie amendat. O iniţiativă lăudabilă, dacă nu ar fi ilegală, chiar penală.

Legislaţia europeană şi naţională în domeniul monitorizării video este destul de clară:

Utilizarea tehnicilor pentru captarea, manipularea, înregistrarea, stocarea şi comunicarea datelor constituite din imagini privind persoanele fizice reprezintă operaţiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal, în conformitate cu Directiva 95/46/CE (paragraful 14) a Parlamentului European, act corelat cu dispoziţiile Convenţiei nr. 108/1981 a Consiliului Europei. Aşadar, avem un prim element clarificat: prin sistemului de supraveghere sunt prelucrate date cu caracter personal. Imaginile cu persoane fizice identificabile sunt date cu caracter personal.

Dată fiind această realitate, înseamnă că Big Brother intră sub incidenţa Legii 677 din 2001, care are drept scop garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

De altfel, însăşi Legea Fundamentală (Constituţia României) impune autorităţilor să ocrotească viaţa intimă, familială şi privată (art. 26, alineatul 1).

În acest scop, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a emis Decizia nr. 52 din 31 mai 2012 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din 11 iunie 2012. La articolul 6 al actului normativ se menţionează:

„Prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea sistemelor de supraveghere video se efectuează numai cu consimţământul expres şi neechivoc al persoanei vizate.”

În cazul de faţă, fiindcă ne referim la un condominiu, e vorba despre acordul tuturor locatarilor persoane fizice identificate şi identificabile prin intermediul imaginilor colectate şi stocate. În caz contrar, monitorizarea video la blocuri şi în curţile comune e ilegală, iar operatorul (adică persoanele fizice, juridice de drept public ori privat care gestionează sistemul video) e pasibil de a suporta rigorile legii.


Publicat  :  august 4, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare