Conducerea Consiliului Judeţean s-a întâlnit cu reprezentanţii Prefecturii Ruse

vizita bulgari (2)

Vineri, 1 iulie, Marian Mina, preşedintele Consiliului Judeţean, s-a întâlnit cu reprezentanţii prefecturii Ruse, pentru a analiza stadiul derulării proiectelor de colaborare transfrontalieră. A fost subliniată importanţa continuării relaţiilor transfrontaliere, prin atragerea de fonduri europene şi realizarea de investiţii comune.

Marian Mina a transmis delegaţiei bulgare că doreşte o continuare a activităţii Comisiei Mixte de Agricultură, funcţia de preşedinte al GLAC urmând a fi preluată, în cel mai scurt timp, de către Răzvan Cuc, viitor administrator public al Judeţului Giurgiu, care va colabora pentru organizarea viitoarei întâlniri a Grupului.

vizita bulgari (1)

În cadrul Programului Interreg V-A Romania-Bulgaria 2014-2020, Consiliul Judeţean Giurgiu a pregătit şi depus ca beneficiar lider sau beneficiar (partener), împreună cu partenerii săi din districtul Ruse, 9 proiecte (infrastructură rutieră, turism, situaţii de urgenţă, eficienţă în administraţie), în valoare totală de aproximativ 55 milioane de euro, în care valoarea solicitată pentru bugetul român este de aproximativ 29 de milioane euro.

Prefectul Districtului Ruse a prezentat un proiect îndrăzneţ: realizarea autostrăzii între Ruse şi Veliko Tarnovo, Bulgaria, care să înceapă în apropierea de la fostul Combinat de Maşini Grele Ruse, la vest de amplasamentul fostei fabrici pentru utilaje grele Ruse. Pentru aceasta este necesar să fie construit un al doilea pod intre Ruse şi Giurgiu.
Marian Mina i-a asigurat pe partenerii bulgari că vor beneficia de tot sprijinul de care au nevoie din partea Consiliului Judeţean Giurgiu.


Publicat  :  iulie 5, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare