Cine sunt „acoperitii” din presa şi politica giurgiuveană!

ziare-reporter-detectiv

De mai bine de o săptămână la nivel naţional a izbucnit, după auto denunţul lui Robert Turcescu, scandalul ofiţerilor acoperiţi din presă, totul coroborat cu intervenţia pe aceiaşi tema a lui Traian Băsescu.

În plan local tăcere, nimeni nu a avut curajul să vorbească despre acest subiect, batista a fost pusă pe ţambal, deşi şi cel mai cunoscut ţambalagiu al judeţului vorbeşte cu mândrie despre prietenia pe care o are cu un fost şef SPP şi sprijinul informativ pe care îl primeşte din partea acestuia.

În urmă cu 20 de ani când păşeam în lumea presei, se spunea că în orice redacţie este câte un ofiţer SRI. În perioada Technosatului lucrurile erau destul de clare, în fiecare dimineaţă, îmbrăcat în trening şi adidaşi albi, un maior SRI era prezent pentru a -şi bea cafeaua la sediul de pe şoseaua Bucureşti.Cu vremea am aflat că erau doi colegi ce colaborau cu acesta. Unul mai lucrează şi astăzi în televiziune.

Tot cu surprindere am aflat că cel puţin doi parlamentari sunt sub acoperire, în grad de colonel. Culmea este că nu sunt cei care sunt bănuiţi. Cel despre care s-a tot speculat că ar fi colaborator SRI, chiar nu este. Este în schimb o persoană foarte apropiată lui.

Este deja o isterie şi nu mai ştii în cine să mai ai încredere şi în cine nu. Fiecare încearcă să înregistreze să filmeze pe fiecare, am devenit deja o societate securistă. Cunosc cel puţin trei cazuri în care un lider de partid politic a mers la întâlniri cu aparatură DNA pe el, sunt plângeri şi denunţuri făcute doar între oamenii politici.

Se trădează prieteni de o viaţă, se vând şi se cumpără relaţii umane într-un ritm şi cu o nonşalantă în care omul de bun simţ este de-a dreptul şocat. Este prea mult, nebunesc de mult ce se întâmplă în prezent.


Publicat  :  octombrie 1, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare