Cine este ” purceluşul” mincinos de la PNL?

cei trei 3

Şedinţa Consiliului judeţean, în cadrul căreia s-a decis (în unanimitate) preluarea Zonei Libere de la Consiliul local, continuă să stârnească comentarii printre liderii politici.
Copreşedintele ALDE Giurgiu, Toma Petcu, vine cu o precizare importantă: ” Această hotărâre nu ar fi trecut fără votul consilierilor judeţeni PNL. Fiind o hotărâre de patrimoniu, erau necesare, cel puţin, 21 de voturi. Alianţa PSD – ALDE a avut 20 de consilieri la această şedinţă. Fără votul liberalilor, hotărârea nu era adoptată. Nu înţeleg de ce acum liderii PNL vin şi declară că nu este o decizie bună „.
Marin Anton a încercat să minimalizeze votul liberalilor: ” Oricum votul consilierilor noştri nu conta. Au votat şi ei pe principiul: întărâtă-i drace, ca şi mie îmi place! „
Poate să creadă cineva că liberalii au votat de capul lor, fără ca cineva din conducerea partidului să ştie? Imposibil. Consilierii cu experienţă, Dumitru Gavrilă şi Mihnea Boerescu au lipsit, din motive de sănătate, de la această şedinţă. Dintre cei prezenţi, Georgeta Mihuţ şi Florin Velicu puteau da semnalul modului în care trebuie să voteze consilierii liberali. Bineînţeles, având acordul unuia dintre lideri .
Preşedintele Gigi Ştefan, deputatul Marin Anton şi vicepreşedintele Dumitru Beianu erau singurii care puteau să ia o asemenea decizie. Toţi trei, au ieşit cu declaraţii publice virulente în care au criticat preluare Zonei Libere de către Consiliul judeţean.

Este evident că unul dintre cei trei lideri liberali nu spune adevărul. Care să fie acela?
Preşedintele Gigi Ştefan se află în concediu în Tara Sfântă. Era imposibil să influenţeze de acolo modul în care votează consilierii liberali.
Să fie Marin Anton, să fie Dumitru Beianu? Cine să fie ” purceluşul ” mincinos?
Este cel care, cu o zi înaintea şedinţei, şi-a băut „lăpticul ” cu unul dintre consilieri judeţeni, după ce negociase cu un ” lupişor ” de la PSD.


Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare