Cazul ” Violeta ‘ III – ” Ce greşeli a comis criminalul”!

Alexandru B. devine principalul suspect în cazul crimei de pe Valea Hoţilor. Acesta era concubinul victimei. Anchetatorii reuşesc să găsească mai multe dovezi în sprijinul supoziţiei lor, din nefericire, majoritatea acestora sunt indirecte:
” Am reuşit să identificăm arma crimei, o centură militară. ” Violeta ” a fost lovită cu paftaua de la centură ore întregi, de aici urmele pătrate găsite pe tot corpul. Fosta prietenă a suspectului ne-a declarat că s-a despărţit de el deoarece era foarte violent. Pe fondul geloziei, o bătea folosind o centură militară. Şi ” Violeta ” a fost ucisă tot din gelozie”
Alexandru avea un bar, undeva în zona Berceni din Bucureşti. Printre clienţii barului se aflau şi mulţi militari. A fost făcută astfel legătura dintre păturile militare descoperite la locul crimei şi criminal. Cu uimire, la scurt timp, anchetatorii au descoperit că principalul suspect a depus în ziua crimei o plângere pentru furt, pe numele ” Violetei „:
” La o secţie de poliţie din Bucureşti, Alexandru B. a înregistrat o plângere pentru furt. ” Violeta ‘ apărea în registrele lor, printre persoanele date dispărute.
Când a făcut plângerea, victima era moartă, în locuinţa suspectului. A reclamat-o că a dispărut de la domiciliu, cu 25 de milioane de lei. Este o dovadă de foarte mult sânge rece.”
Dovezile împotriva suspectului se înmulţeau în fiecare zi. Acesta refuza însă să-şi recunoască crima.
” Am reuşit să refacem întregul film al crimei. ” Violeta ” a fost ucisă în locuinţa suspectului şi transportată la Grădiştea, cu un trabant break furat. Aici locuia un unchi, Gică, care l-a ajutat să ducă cadavrul pe Valea Hoţilor. L-au încărcat într-o căruţă, cu roţi de ARO, şi l-au înfăşurat în acele pături de armată. La perchiziţia pe care am efectuat-o la locuinţa unchiului, am descoperit mai multe haine ale ” Violetei”, pe care nu reuşiseră să le ardă”.

” Violeta ” purta numai bijuterii din argint. Anchetatorii au reuşit să obţină mai multe fotografii cu bijuteriile ce aparţineau victimei. Un lănţişor de argint a fost descoperit la gâtul unei nepoate a suspectului. Aceasta a declarat că ” Este un cadou de la unchiul Gigi! „
Deşi existau suficiente dovezi, Alexandru B. refuza să recunoască crima:
” A fost audiat de mii de ori, nu a recunoscut nimic. Spunea aceeaşi poveste: ” Violeta ” a furat banii de la bar şi a fugit cu ei. Era diabolic, avea o stăpânire de sine extraordinară. Nu reuşeai să obţii nimic de la el. Avea şi un avocat celebru în acea vreme, Adrian Pătrascu. La audieri, venea întotdeauna îmbrăcat în costum şi ne râdea în faţă.
Am dorit ca toate audierile să le avem înregistrate. Am găurit sertarul de la biroul unde avea loc interogatoriul şi am pus un reportofon. Procurorul Lixandru era foarte atent să nu apară vreun viciu de procedura, chiar ne-a spus:” Dacă vreunul din voi îi dă o palmă, a doua zi pleacă din poliţie. Nu vreau să avem probleme!”
O crimă nu este însă niciodată perfectă. Într-una din zile, criminalul l-a sunat pe „unchiul Gică”. Nu ştia că telefonul acestuia este ascultat.
” Este prima autorizaţie de interceptare telefonică pe care am văzut-o ca tânăr poliţist. În momentul în care noi am început să ne apropiem tot mai mult de adevăr, suspectul şi-a sunat unchiul. I-a spus să aibă grijă, că poliţia începe să afle ce au făcut.”.
A fost prima greşeală, următoarea i-a fost fatală:
” După ce se încheie toată ancheta, există o audiere finală. Fiecare parte vine şi-şi prezintă toate argumentele. Urmează apoi procesul.
La această audiere, când a văzut toate probele pe care le avem împotriva lui, criminalul a clacat. A cerut să ajungă la o înţelegere, pentru reducerea pedepsei: ” Sunt de acord să-mi recunosc crima, dacă îmi schimbaţi încadrarea, din omor deosebit de grav, în lovituri cauzatoare de moarte (pedeapsa era între 3 şi 10 ani de închisoare). Noi, când am auzit, am izbucnit de bucurie, avocatul lui a înnebunit de furie. Tot ce clădise până atunci, se dărmase. Era o recunoaştere indirectă a crimei. „


Publicat  :  iulie 6, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare