Acum, în perioada sărbătorilor de iarnă, tot mai multe persoane generoase susțin diverse cauze sociale prin donații în bani sau produse, dar unele dintre aceste inițiative pot ridica semne de întrebare.
Există cazuri semnalate în care unii preoți sau alte persoane solicită sprijin pentru persoane sau comunități defavorizate, însă donațiile nu ajung la beneficiari.
Un astfel de caz ne-a fost semnalat într-o localitate din judeţul Giurgiu, unde unul din preoţi opreşte sumele de bani care sunt donate pentru o familie nevoiaşă.
Acest caz ne-a fost adus la cunoștință de către persoane care făceau gesturi caritabile în produse și bani, ulterior constatând că la beneficiari ajungeau doar produsele alimentare și nealimentare, dar nu și bani.
Pentru a preveni astfel de situații, donatorii sunt încurajați să verifice cu atenție credibilitatea celor care inițiază astfel de campanii şi să se implice personal în distribuirea donaţiilor.
Generozitatea este un gest nobil, dar este esențial să ne asigurăm că ajutorul nostru chiar ajunge la persoanele cărora le este destinat.
Atenție la donațiile caritabile: Escrocherii prin acţiuni de caritate
Publicat
: decembrie 9, 2024
Related Articles

Citește și …
Ion Ghimpețeanu, prefectul județului Giurgiu: Astazi, după ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am mers de urgență în teritoriu pentru constatarea pagublelor si gestionarea problemelor în urma furtunii abatute aseară în nordul județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: actiuni teritoriu, prefect Ion GhimpeţeanuAm stat de vorbă cu autoritățile locale, cu cetățenii afectati, precum și cu angajatii furnizorilor de energie electrică, semnal tv , internet, cu lucrătorii de la firmele de salubritate pe care i-am găsit pe teren, precum și cu cetățenii direct afectați de dezastrul naturii. Am aflat care le sunt problemele si, în dinamica zilei am […]
Read More
Post your comments