Alături de primarul comunei Prundu Cătălin Corbea și subprefectul Mirel Brăgaru, l-am însoțit pe ministrul Mircea Fechet la digul de pe raza comunei Prundu, unde conducerea Administrației Bazinale Argeș-Vedea l-a pus la curent cu situația digurilor de pe raza județului, dar și cu problemele cu care se confruntă administratorii acestora.
În județul Giurgiu, de-a lungul Dunării sunt 72 de kilometri de dig, împărțiți în patru sectoare, iar formația ce se îngrijește de starea acestor diguri are doar 12 oameni, acesta fiind un prim aspect semnalat ministrului Mediului; de asemenea, administratorii digurilor de la Dunăre s-au plâns și de numărul insuficient al utilajelor folosite pentru întreținerea digurilor, iar demnitarul a promis că se vor lua măsuri pentru remedierea problemelor semnalate la Giurgiu.
Un alt aspect menționat la întâlnirea cu ministrul Mircea Fechet este legat de galeriile săpate de animalele sălbatice, galerii ce pot pune în pericol securitatea digului în condițiile în care, în unele locuri, îl pot străpunge.
După ce a văzut care este situația la fața locului, inspectând mai multe sectoare ale digului de la Prundu, ministrul Mircea Fechet s-a declarat mulțumit de stadiul pregătirilor pentru viitura ce se așteaptă pe sectorul românesc al Dunării, dând asigurări giurgiuvenilor că nu vor fi probleme legate de inundații.
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a inspectat digurile de protecție de pe malul Dunării, ajungând și în județul Giurgiu
Publicat
: septembrie 24, 2024

Citește și …
Biblioteca Județeană „ I. A. Bassarabescu” : Zilele Europene ale Patrimoniului 2026 la Giurgiu: trei zile de cultură, lansări de carte, muzică și tradiții locale
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Biblioteca Județeană „I. A. Bassarabescu”, Zilele Europene ale PatrimoniuluiÎn perioada 18–20 septembrie 2026, municipiul Giurgiu devine gazda unei serii ample de manifestări culturale organizate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „ I.A. Bassarabescu”, cu sprijinul Consiliului Județean Giurgiu. Programul din acest an aduce în fața publicului o agendă bogată, ce îmbină promovarea tradițiilor locale, lansările de carte […]
Read More









Post your comments