Conform unei informări transmise de către Instituţia Prefectului, în perioada 24 februarie – 10 martie, personalul care își desfășoară activitatea în sistemul de învățământ se va putea vaccina cu serurile AstraZeneca (pentru persoanele de până în 55 de ani) și Pfizer (recomandat și persoanelor cu vârste de peste 56 de ani).
În județul Giurgiu, vaccinarea cadrelor didactice va începe în data de 25.02.2021, la Centrul de vaccinare special amenajat în acest sens, care se află în incinta Casei Corpului Didactic din municipiul Giurgiu.
Programarea pentru vaccinare se realizează prin intermediul unităților de învățământ. Reprezentanții unităților de învățământ întocmesc listele cu persoanele doritoare, pe care le transmit către Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, care le redirecționează către Direcția de Sănătate Publică Giurgiu.
La nivelul județului Giurgiu, potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, activează 2.364 de cadre didactice, la care se adaugă 182 de persoane din categoria personalului didactic auxiliar și 445 de persoane din categoria personalului nedidactic.
Dintre acestea, 951 de cadre didactice sunt înscrise pe platformă, dintre care 715 programate și 163 vaccinate; 84 de cadre didactice auxiliare sunt înscrise pe platformă, dintre care 63 programate și 15 vaccinate; 201 persoane (personal nedidactic) sunt înscrise pe platformă, dintre care 153 programate și 17 vaccinate. Pentru centrul mobil de la Casa Corpului Didactic 115 cadre didactice sunt programate pentru vaccinare.
De mâine începe vaccinarea personalului din învăţământ
Publicat
: februarie 24, 2021

Citește și …
-
-
-
Contract de finanțare de 163 milioane euro, semnat astăzi la Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
PSD Ulmi și-a ales conducerea pentru următorii ani
Posted in: Actualitate, Politica Comments: 0
-
-
-
-
Contract de finanțare de 163 milioane euro, semnat astăzi la Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Autoritățile locale din comuna Clejani continuă lupta cu apele
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
Acțiune de amploare a polițiștilor giurgiuveni pentru siguranță în gări si trenuri
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: gari, Politia Transporturi Giurgiu, siguranta publica, trenuriLa data de 10 martie 2025, în intervalul orar 10.00 -13.00, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Transporturi Giurgiu au organizat o acțiune, pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică, în trenuri, gări și în zona adiacentă acestora. De asemenea, s-a urmărit respectarea prevederilor legale la trecerile la nivel cu calea ferată din zona […]
Read More







Post your comments