O dezbatere ce a avut ca temă centrală creșterea reprezentării femeilor în viața publică, intitulată „Femei în politică- USR Giurgiu”, a avut loc sâmbătă, 1 noiembrie, la sediul organizației județene USR.
Întâlnirea a fost organizată de Giurgiu, vicepreședinta Organizației județene USR Giurgiu.
La dezbaterea de sâmbătă au participat lideri locali și naționali ai partidului, printre care Ciprian Alexandru, președintele USR Giurgiu, Cynthia Păun, senator USR, Larisa Stancu, din partea Secretariatului General USR, Oana Anghel, avocat în cadrul departamentului suport aleși locali, și Dana Mocanu, vicepreședinta USR Giurgiu.
Principalele teme ale întâlnirii s-au concentrat pe implicarea femeilor în viața politică, având ca scop încurajarea și susținerea acestora să participe activ la viața comunității. Un accent deosebit a fost pus pe ocuparea de locuri eligibile în consiliile locale și județene, dar și pe candidaturile femeilor pentru funcția de primar.
Tinela Ayres, vicepreședinta organizației județene Giurgiu USR, a apreciat că evenimentul a fost unul reușit, rezultând idei importante pentru viitoare proiecte de hotărâri și soluții concrete pentru comunitățile rurale și urbane din județul Giurgiu.
USR Giurgiu încurajează femeile să se implice activ în viața politică
Publicat
: noiembrie 2, 2025

Citește și …
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
La mulţi ani, domnule primar Silviu Cazacu!
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
-
-
-
-
Exerciții de evacuare în școlile din Săbăreni și Cosoba
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
-
-
Exclusiv: Ciprian Alexandru este noul subprefect al județului Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: ÎNCĂ UN PAS IMPORTANT PENTRU O COMUNĂ MAI CURATĂ!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Centru de Colectare prin Aport Voluntar, Daniel Cezar Rusu, primar Adunatii CopaceniAstăzi au sosit ultimele containere pentru viitorul Centru de Colectare prin Aport Voluntar (CAV) din comuna Adunații Copăceni! Acest obiectiv este destinat EXCLUSIV cetățenilor comunei noastre și reprezintă un pas important către un sistem modern și civilizat de gestionare a deșeurilor. Facem precizarea că aceste containere NU sunt destinate gunoiului menajer. Centrul va dispune de […]
Read More









Post your comments