De ani buni vremea pe 25 octombrie, când este celebrată Ziua Armatei, a fost una capricioasă. De parcă este dat să simtă şi oficialii „noştri”, aşa un 0,1% din încercările prin care au trecut Eroii neamului.
Dar ceremonia este ceremonie, foncţia, foncţie, cu obligaţiile ei, astfel încât, mai cu o haină lungă, mai cu o pălărie, mai cu o mănuşă roşie, cei ce ne conduc au învins şi anul acesta capriciile vremii.
Fie că discursurile au fost aceleaşi de anul trecut, personajele neschimbate, doar ambalajul şi eticheta puţin modificate!
Reprezentanţii instituţiilor, asociaţiilor şi partidelor au depus coroane de flori, a urmat o defilare zgribulită a Gărzii Drapelului şi, gata, momentul a fost iarăşi marcat.
Să nu uităm totuşi esenţialul, a fost ziua Armatei Romane, atât cât a mai rămas din ea, astfel încât transmitem un sincer „La mulţi ani!'” şi RESPECT pentru toţi adevăraţii Eroi, nevăzuţi şi neştiuţi!
Post your comments