Colegiul Național al Asistenților Sociali din România sărbătorește, în luna martie a fiecărui an, ”Zilele Asistenţei Sociale”.
Evenimentele organizate urmăresc să celebreze realizările asistenților sociali și să promoveze rolul asistentului social în rândul comunității în vederea transmiterii unui mesaj comun la nivel internatțional cu privire la conștientizarea contribuțiilor din domeniul social și nevoia acțiunilor ulterioare.
Anul acesta, sub egida temei stabilite de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali (IFSW) – PROMOVAREA IMPORTANȚEI RELAȚIILOR UMANE, Sucursala Teritorială Giurgiu a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, organizează în data de 25.03.2019, o activitate dedicată acestui eveniment.
Locaţia pentru desfăşurarea activității este la sediul C.Z.’Luceafărul” din cadrul DGASPC Giurgiu.
Sunt invitaţi să participe asistenţii sociali de pe raza judeţului Giurgiu, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor locale şi ai organizaţiilor neguvernamentale ce activează în domeniul social.
Menţionăm faptul că pentru asistenţii sociali înscrişi în RNASR, se vor acorda credite profesionale.
Evenimentul va fi moderat de către Mariana Lixandru –preşedinte Structura Teritorială Giurgiu şi Nadia David-vicepreşedinte Structura Teritorială Giurgiu.
Pentru mai multe informaţii despre Zilele Asistenţei Sociale în judeţul Giurgiu, vă rugăm să vă adresaţi doamnei Mariana Lixandru, email : cnasrgr@yahoo.com ; tel : 0769324520.
Colegiul Național al Asistenţilor Sociali din România este autoritatea profesională în domeniu care reprezintă, apără și promovează drepturile și interesele membrilor la nivel local, naţional și internaţional, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului social în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către asistenţii sociali a obligaţiilor care le revin faţă de beneficiari, instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei. ( www.cnasr.ro)
Structura Teritorială Giurgiu a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România
PREȘEDINTE,
Mariana LIXANDRU
Post your comments